O ultimă şansă pentru Iran?

Fiindcă întîlnirea celor cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate ONU plus Germania s-a încheiat fără vreun rezultat palpabil, privirile se îndreaptă deja spre următoarea reuniune a celor cinci cu drept de veto.Săptămîna viitoare diplomaţii ar trebui să continue iniţiativele luate de miniştrii de externe la New York. In lunga noapte a negocierilor nu a fost abordată rezoluţia propriu zisă, conformă capitolului 7 al Chartei Naţiunilor Unite, prin care ar putea fi legitimată adoptarea de sancţiuni mergînd chiar pînă la o intervenţie militară pentru a determina regimul de la Teheran să facă cotitura necesară. Ministrul german de externe Frank - Walter Steinmeier a declarat că în discuţie s-ar afla

„întrebarea dacă un proiect de rezoluţie este suficient sau dacă Iranului trebuie să-i fie explicat mai exact ce avantaje ar avea dacă s-ar decide să coopereze cu comunitatea statelor lumii „ .

Se pare că punctul de vedere al şefului diplomaţiei germane a căzut pe un teren fertil. In timp ce grupul celor şase continua la New York dezbaterile vizînd posibilele sancţiuni, au fost făcuţi cîţiva paşi înainte pe calea elaborării unor măsuri avantajoase pentru Teheran în cazul în care se va declara dispus să coopereze.Le revine acum europenilor menirea ca la următoarea întrunire a miniştrilor de externe ai ţărilor membre ale uniunii să poată întocmi un pachet care să le îngăduie mullahilor de la Teheran să aleagă între avantaje şi sancţiuni conform adagiului „zahăr şi bici”. Principiul ar fi următorul: în loc de miza pe o rezoluţie conformă capitolului 7 al Chartei ONU, ar fi preferabilă atragerea Iranului la masa tratativelor. Secretarul general ONU Kofi Annan s-a şi gîndit care ar putea fi elementele cele mai ispititoare: facilităţi în domeniul transferului de tehnologie şi garanţii de securitate.

Ministrul rus de externe şi-a exprimat deja scepticismul faţă de eficienţa aplicării „biciului” afirmînd că „nu îi plac formule precum ” zahăr şi bici” şi că preferă să discute despre nişte oferte rezonabile care să faciliteze o alternativă pozitivă.

Serghei Lawrow, care a fost şi ambasador al ţării sale la ONU, s-a declarat satisfăcut că discuţiile au evoluat pe un teren pozitiv şi, la fel ca secretarul general ONU Kofi Annan, şi el mizează mai mult pe efectul dialogului direct cu Iranul decît pe cel al sancţiunilor .

Gazda convorbirilor în schimb, secretarul american de stat Codoleeza Rice, atribuie în continuare eficienţă unei rezoluţii severe privind Iranul :„Vizăm o rezoluţie care să-i semnalizeze Iranului că nu are altă şansă decît aceea de a schimba direcţia”.

Dar, in pofida modului drastic de a-şi formula obiectivul, Condoleeza Rice a deschis un spaţiu de manevră convorbirilor. Dintr-o dată i s-a părut important consensul celor cinci - deşi ambasadorul Statelor Unite John Bolton ar fi pledat pentru o adoptare urgentă a rezoluţiei.Şefa diplomaţiei americane a relevat însă importanţa consensului în cursul convorbirilor subliniind şi corectitudinea acestora.

Oricum, după două zile de dezbateri la New York, adepţii liniei dure în politica faţă de Teheran par a bate în retragere – această părînd a fi însă şi ultima şansă dată Iranului.