1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

O zi pentru istorii ce nu pot fi uitate

Nina Werkhäuser27 ianuarie 2005

Patruzeci de şefi de stat şi de guvern şi 10.000 de oaspeţi din întreaga lume se află, astăzi, în Polonia pentru a participa la manifestările prilejuite de împlinirea a 60 de ani de la eliberarea lagărului nazist de concentrare de la Auschwitz. Printe invitaţi, veterani ai Armatei Roşii care, în urmă cu şase decenii, au pătruns primii dintre aliaţi în lagărele morţii de lângă Cracovia.

https://p.dw.com/p/B1Z3
Calea ferată ce ducea la "rampele morţii"
Calea ferată ce ducea la "rampele morţii"Imagine: AP

La Bruxelles, europarlamentarii şi-au început sesiunea de astăzi cu un moment de reculegere în vreme ce la Londra, circa 600 de supravieţuitori ai Holocaustului participă la o ceremonie comemorativă alături de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi de premierul Tony Blair.

La Auschwitz, semnalul declanşării ceremoniilor a fost dat de sirena unui tren – simbol al vagoanelor suplaaglomerate în care deprotaţii erau transportaţi spre lagărul nazist de concentrare. Odată ajunşi acolo erau selectaţi (pe aşa numitele ”rampe ale morţii") în două grupuri: cei apţi de muncă şi, respectiv, cei trimişi direct la camerele de gazare.

Se presupune că numărul celor lichidaţi la Auschwitz şi în apropiere, la Birkenau şi Monowitz, de către grupările paramilitare SS ale Partidului Nazist se ridică la 1,5 milioane – majoritatea evrei dar şi alte naţionalităţi cum ar fi polonezi sau ţigani, precum şi prizonieri sovietici de război.

În 27 ianuarie 1945, când militarii Armatei Roşii pătrundeau în lagărul situat în apropierea orăşelului Oswiecim, acolo se mai aflau doar circa 8000 de prizonieri. Restul fuseseră fie transbordaţi în alte lagăre, fie ucişi, fie trimişi, pur şi simplu, în marşuri ale morţii spre Germania. Cei rămaşi erau un fel de cadavre ambulante, într-atât de subnutriţi încât nu reuşeau să conştientizeze că fuseseră eliberaţi, povesteau, şocaţi, mai târziu, militarii ruşi.

În prezenţa a 40 de şefi de stat şi de Guvern, între care preşedintele Germaniei, Horst Köhler, cel al României, Traian Băsescu, Vladimir Putin, ca reprezentant al eliberatorilor şi Moshe Katzav, şeful statului Israel, manifestările de astăzi aduc în evidenţă vocile a doi foşti prizonieri de la Auschwitz: politicanul francez de origine evreiască Simone Veil, ajunsă de mic copil în lagăr (acolo unde şi-a pierdut şi mama, de altfel), şi fostul ministru polonez de Externe Wladyslaw Bartoszewski, un catolic arestat în 1940 la o razie a SS în cadrul căreia aveau să fie arestaţi intelectuali polonezi. De remarcat că printre prizonierii de la Auschwitz s-a aflat şi tatăl preşedintelui Ucrainei, Viktor Iuşcenko, prezent şi el la manifestările care se vor încheia cu o rugăăciune ecumenică şi un kaddish, imn evreiesc rugăciune pentru sufletele morţilor.