Obama şi Merkel, o pereche întârziată

Germanii s-au bucurat când a fost ales Obama, în 2008, preşedinte al SUA. Dar Angela Merkel îl bruscase deja pe Obama, pe când acesta se afla în campanie electorală. În 2008, ea a refuzat să-l lase să rostească un discurs având în fundal Poarta Brandenburg din Berlin. Astfel, candidatul democrat de la acea vreme a trebuit să se mulţumească cu o piaţă din apropiere, în care se află un monument al victoriei. Mai bine de 200.000 de germani s-au adunat însă pentru a-l asculta vorbind. Şi l-au sărbătorit ca pe un al doilea Kennedy, ca pe un salvator care pune capăt erei George W. Bush. Prin decizia de a invada Irakul, Bush a creat o falie între SUA şi o parte din statele europene. Germania, condusă pe atunci de cancelarul social-democrat Gerhard Schroeder, s-a pronunţat strict împotriva războiului. Merkel însă, în calitate de lideră a opoziţiei, s-a declarat de partea lui Bush.

În 2009, în primul an de mandat, Obama a ocolit de departe Berlinul, deşi s-a aflat de două ori în Germania. La vremea respectivă s-a vorbit despre un afront. Şi mai târziu, relaţiile dintre Merkel şi Obama au rămas distante. Motivul? Germania s-a abţinut să voteze rezoluţia ONU prin care a debutat operaţiunea militară din Libia.

"Sub Obama am avut probleme mari"

Dar acesta nu a fost singurul motiv, afirmă Josef Braml, expert în cadrul Societăţii Germane pentru Politică Externă (DGAP). "În timpul mandatelor Obama am avut probleme mari, fiindcă dificultăţile cu care s-a confruntat în politica internă l-au silit să ne transfere nouă sarcini, în materie de economie şi securitate, care nu ne-au convenit deloc".

În ciuda diferenţelor sau poate tocmai din cauza lor, Obama i-a decernat lui Merkel în acelaşi an 2011 "Medalia Libertăţii", cea mai înaltă distincţie americană pentru un străin. A fost un gest de conciliere? A fost o invitaţie de a prelua mai multă responsabilitate? Observatorii au ajuns la concluzia că ambele.

În 2013, Obama a fost în sfârşit lăsat să vorbească în faţa Porţii Brandenburg. El şi Merkel s-au ţinut de umeri, demonstrând unitate. Dar iritările au luat din nou proporţii când a devenit cunoscută anvergura activităţilor de spionaj ale agenţiei americane NSA în Germania. În octombrie acelaşi an s-a aflat că a fost monitorizat inclusiv telefonul mobil al lui Merkel. Şefa executivului german s-a arătat foarte nemulţumită de aceste practici, afirmând: "Spionajul între prieteni - aşa ceva nu e acceptabil". Dar alte consecinţe, de natură politică, nu au existat.

Merkel este pentru unii un exemplu de urmat, pentru alţii o catastrofă

Cu cât au guvernat un timp mai îndelungat, cu atât s-au apropiat cei doi mai mult, politic şi personal. Peter Beyer, membru al Uniunii Creştin Democrate conduse de Merkel, consideră că Obama apreciază la şefa guvernului german "pragmatismul, profesionalismul şi faptul că este om de încredere". De asemenea, Obama "a avut nevoie de ea". Dat fiind că Germania a căpătat o pondere tot mai mare, politică şi economică, pe continent, Obama nici nu putea face abstracţie de Merkel, a adăugat Beyer.

Reuniunea G7, desfăşurată în vara anului trecut la castelul Elmau din Bavaria, a prilejuit imagini care au dat mult de gândit. Obama stătea aşezat pe o bancă cu braţele deschise, având Alpii în faţă, iar Merkel îi explica ceva cu gesturi largi. Se înţeleg cei doi bine? Se potrivesc ca fire? Peter Beyer e de părere că "au caractere diferite". Dar asta nu strică. "Obama este un bun orator şi manifestă deschidere spre ceilalţi. Merkel spune în două cuvinte ce are de spus, nu este un bun orator şi nu reuşeşte să-i entuziasmeze pe oameni." Dar cei doi se stimează fiindcă se completează reciproc, consideră Beyer.

La doar câteva săptămâni de la reuniunea G7, Merkel a deschis graniţele pentru refugiaţi. Această decizie controversată, care avea să o facă în scurt timp impopulară în ochii multor germani, a fost elogiată la scenă deschisă de Obama. Josef Braml este însă de părere că SUA au jucat un rol dubios în chestiunea refugiaţilor iar elogiile lui Obama au fost ipocrite. "America a distrus arhitectura statală din Orientul Apropiat şi Mijlociu. Războiul din Irak a destabilizat o regiune întreagă, permiţând extinderea aşa-numitului Stat Islamic. Astfel au ajuns refugiaţii în occident. Obama s-a eschivat de urmări. Poate că ar fi acceptat anul viitor 20.000 de refugiaţi. Un parteneriat autentic arată altfel".

La rândul său, preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a numit-o în campania electorală pe Hillary Clinton o "Angela Merkel a Americii". Clinton intenţionează să impună în America "nebuneasca" deschidere a frontierelor pentru sute de mii de musulmani, a afirmat el. Politica pentru refugiaţi a lui Merkel polarizează în continuare oamenii pe ambele maluri ale Atlanticului.

Consilier în perioada de tranziţie

După victoria lui Donald Trump, SUA par să devină dintr-un aliat al Germaniei un adversar, în domenii politice importante cum ar fi comerţul liber, protecţia mediului, atitudinea faţă de Rusia sau tratamentul rezervat refugiaţilor sirieni.

Dar Josef Braml avertizează că relaţiile dintre două state nu pot fi reduse la două persoane. "Este un clişeu al mass-media. Obama este acum iarăşi bun iar Trump este răul absolut. Cu astfel de clişee nu se obţine nimic. Personal, cred că e chiar periculos".

Mandatul lui Obama se încheie curând. Ce rost are această vizită a sa în Germania? Cu puţin timp înainte de a se îndrepta spre Europa, Obama a declarat că i-a spus zilele trecute lui Trump, la Casa Albă, în timpul întâlnirii pe care cei doi au avut-o, cât de importantă este menţinerea celor mai importante relaţii strategice, inclusiv în cadrul NATO. De asemenea, Obama l-a sfătuit pe Trump să reziste ispitei izolaţioniste.

Creştin-democratul Peter Beyer consideră că întâlnirea Obama-Merkel este foarte importantă, fiind mai mult decât o bună ocazie pentru a-şi spune la revedere. Din cauza efectelor pe care alegerea lui Trump le-a generat în alte ţări, "Obama simte că are încă responsabilităţi pentru ţara sa şi pentru parteneri. În loc să se relaxeze, Obama va fi un consilier important al lui Trump în perioada de tranziţie".

Autor: Christoph Hasselbach / ia