1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Obama condamnă violenţele din Libia

24 februarie 2011

Preşedintele american Barack Obama a luat pentru prima oară poziţie de la izbucnirea violenţelor în Libia.

https://p.dw.com/p/R3nJ
Conferinţă de presă la Washington
Conferinţă de presă la WashingtonImagine: AP

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama a declarat la o conferinţă de presă că poporul american suferă alături de răniţii şi victimele din Libia.

"Suferinţa şi măcelul sunt scandaloase şi inacceptabile. Fapt valabil şi pentru ameninţări, ordine de a trage în demonstranţi şi alte sancţiuni impuse de regim împotriva poporului libian. Aceste măsuri contravin dreptului internaţional şi bunului simţ. Violenţele trebuie să înceteze", a declarat şeful Casei Albe.

În timp ce Statele Unite fac eforturi de a evacua toţi cetăţenii americani din Libia, guvernul de la Washington verifică modalităţile legale de a impune sancţiuni împotriva regimului de la Tripoli.

"Am cerut guvernului meu să verifice toate instrumentele care ne stau la dispoziţie pentru a răspunde adecvat la această criză. Printre altele, se numără măsuri pe care le putem impune singuri, măsuri pe care le vom decine împreună cu partenerii noştri şi măsuri pe care le von dezbate cu organizaţiile nonguvernamentale internaţionale", a explicat Barack Obama.

Ce măsuri vor impune SUA împotriva Libiei?

Şeful Casei Albe nu a cerut explicit retragerea lui Gaddafi
Şeful Casei Albe nu a cerut explicit retragerea lui GaddafiImagine: AP

Preşedintele american nu a precizat în detaliu care pot fi eventulalele măsuri pe care executivul de la Washington le va lua împotriva Libiei, însă posibile ar fi printre altele închiderea spaţiului aerian, pentru a face imposibil atacul împotriva protestatarilor, dar şi sancţiuni. Purtătorii de cuvânt ai Departamentului de Stat şi ai Casei Albe au refuzat de asemenea să precizeze măsurile concrete de penalizare a Libiei dezbătute în prezent la Washington.

Şeful Casei Albe a ţinut să adauge că Statele Unite se angajează pentru libertatea, dreptatea şi demnitatea oamenilor nu numai din Libia ci din întreaga lume, însă: "Schimbările care se petrec în regiune sunt iniţiate de oamenii de la faţa locului. Ele nu sunt opera Statelor Unite sau a unor puteri externe. Ele reflectă dorinţa populaţiei, care tinde spre o viaţă mai bună."

În context, trebuie ţinut cont şi că Barack Obama nu a solicitat explicit retragerea lui Muammar el-Gaddafi. Secretarul de stat american, Hillary Clinton, se va deplasa la Geneva, unde va participa împreună cu alţi miniştri de externe la o Conferinţă a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului. Iar adjunctul secretarului de stat, Bill Burns va face vizite în Europa, Orientul Apropiat şi Mijlociu pentru a purta discuţii cu diferitele state din regiune referitor la situaţia din Libia.

Autori: Christina Bergmann/ Maria Pascu
Redactor: Ovidiu Suciu