1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Obama s-a întâlnit la Praga cu Băsescu şi alţi şefi de stat din Europa Centrală şi de Est

9 aprilie 2010

Înalţii oficiali au fost invitaţi la un dineu oficial la Ambasada Statelor Unite de la Praga, ca simbol al faptului că Washingtonul va sprijini în continuare aceste ţări în procesele lor de reformă.

https://p.dw.com/p/MrTY
Obama şi Medvedev la Praga: semnarea acordului START este privită cu scepticism de liderii din Europa de EstImagine: AP

La dineul organizat la Ambasada americană din Praga, preşedintele Cehiei, Vaclav Klaus, a declarat:

"Mă bucur sincer că Obama şi Medvedev s-au întâlnit chiar aici la Praga pentru a semna acordul de dezarmare nucleară. Am avut ocazia să stau de vorbă cu ambii şefi de stat, care m-au asigurat că apreciază atmosfera din capitala cehă. Astfel, contribuţia noastră la acest acord duce mai departe relaţiile noastre bune cu Statele Unite, dar şi cu Rusia."

În Europa Centrală şi de Est domneşte scepticismul faţă de noul acord START

Mulţi observatori nu se lasă însă convinşi de aceste cuvinte. În Cehia, dar şi în multe alte state din Europa Centrală şi de Est domneşte scepticismul privind noul acord ruso-american. În spatele uşilor închise, sunt exprimate temerile acestor ţări faţă eventualitatea ca apropierea dintre Rusia şi Statele Unite să afecteze interesele statelor din răsăritul continentului unde Washingtonul deţine un rol politic central, ca aliat puternic. După dineul cu Obama, premierul ceh Jan Fischer a constatat:

"Temerile de acest fel nu au fost exprimate în mod deschis, dar s-a subliniat că ţările din Europa Centrală şi de Est au nevoie de o relaţie transparentă şi eficientă cu Rusia. Sprijinim procesul de dezarmare nucleară şi apropierea dintre Washington şi Moscova, dar interesele regiunii noastre nu trebuie trecute niciodată cu vederea."

Politologii susţin că psihologiei îi revine un rol important în aceste mecanisme politice: ţările din Europa Centrală şi de Est îşi doresc, în primul rând, să fie luate în serios la nivel internaţional. Preşedintele american Obama este conştient de acest aspect, motiv pentru care le-a dat cehilor sentimentul că sunt implicaţi în întregul proces de dezarmare nucleară. Şeful Casei Albe a declarat la Praga:

"Acest oraş majestuos este, din mai multe puncte de vedere, un monument al progresului umanităţii. Iar această ceremonie demonstrează că foştii adversari pot încheia noi parteneriate."

Obama a încercat să-i liniştească pe esteuropeni

Oaspeţii din Europa Centrală şi de Est au apreciat cuvintele şi gesturile lui Obama. După dineul oficial, premierul ceh Jan Fischer l-a lăudat pe Şeful Casei Albe:

"Atmosfera în care s-a desfăşurat discuţia noastră a fost foarte deschisă şi constructivă, ne-am implicat cu toţii în dezbatere. Preşedintele american nu ştie doar să găsească mereu cuvintele potrivite, ci e capabil să-i asculte pe ceilalţi cu adevărat."

Se pare că Obama a reuşit cel puţin să atenueze temerile europenilor din răsăritul continentului legate de noua apropiere ruso-americană. La rândul său, Washingtonul are tot interesul să nu-i dezamăgească pe esteuropeni, din moment ce tocmai aceştia s-au dovedit a fi aliaţii cei mai de încredere în misiunea din Afganistan.

Autor: Kilian Kirchgessner / Alexandra Sora
Redactor: Rodica Binder