1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Obama sporeşte presiunea asupra Pakistanului

9 mai 2011

Preşedintele american este curios să afle cine l-a ajutat pe Osama bin Laden să se ascundă mai bine de un deceniu.

https://p.dw.com/p/11Bwa
Obama in Situation RoomImagine: dapd

Preşedintele american nu are nici o îndoială că liderul reţelei teroriste Al-Qaida, Osama bin Laden, a avut parte de o foarte bine organizată susţinere în Pakistan, fără însă a preciza şi cine sunt cei care l-au ajutat.

Interviul acordat de Barack Obama postului de televiziune CBS a fost primul de acest fel pe care preşedintele american l-a acordat după operaţiunea de eliminare a lui Osama bin Laden, numită "Operaţiunea Geronimo". Şeful Casei Albe a mărturisit că cele aproximativ 40 de minute petrecute în faţa monitorului pe care rulau, în direct, imaginile din timpul intervenţiei comandoului de elită american au fost cele mai lungi minute din viaţa lui.

După eliminarea lui bin Laden au început să apară numeroase întrebări şi suspiciuni cu privire la cine l-a ajutat pe acesta să se ascundă. Obama însuşi a cerut public guvernului pakistanez să facă lumină în această poveste. Consilierul său pe probleme de securitate, Tom Donilon, declara însă recent că administraţia americană nu deţine dovezi care să confirme faptul că guvernul de la Islamabad, serviciile secrete pakistaneze sau anumite structuri din armata Pakistanului l-ar fi acoperit pe bin Laden. Cu toate acestea, Wasghington-ul aşteaptă nu doar clarificări, ci doreşte să le poată interoga pe cele trei soţii ale teroristului, aflate acum în custodia autorităţilor pakistaneze.

În pofida tuturor laudelor şi mulţumirilor acordate Pakistanului, guvernul american face presiuni din ce în ce mai evidente asupra guvernului acestei ţări pentru a afla cât mai multe informaţii, posibil neştiute până acum, despre modul în care Osama bin Laden a reuşit să îşi scape pielea timp de un deceniu. Administraţia americană recunoaşte însă că prinderea şi uciderea acestuia n-ar fi fost posibile fără ajutorul autorităţilor pakistaneze. Dată fiind neclaritatea rolului pe care guvernul de la Islamabad îl joacă în această chestiune, mai mulţi senatori americani au propus diminuarea ajutorului de miliarde de euro acordat Pakistanului de către Statele Unite.

Obama a recunoscut însă că un eventual eşec al operaţiunii, desfăşurată într-o ţară aliată fără ca autorităţile să fie informate, ar fi avut "consecinţe semnificative". Cu atât mai mult cu cât există precedentul din În Iran, când în 1980 preşedintele Jimmy Carter a lansat o operaţiune pentru eliberarea ostaticilor reţinuţi în ambasada americană, dar şi evenimentele din Somalia, din 1993, când două elicoptere americane Black Hawk au fost doborâte la Mogadishu iar cadavrele militarilor americani au fost târâte pe străzi.

Autor: Nicole Markwald / Vlad Drăghicescu
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu