Obiectivele noii politici externe a Germaniei

Când Frank-Walter Steinmeier a preluat pentru prima dată conducerea Ministerului de Externe de la Berlin, în toamna anului 2005, situaţia era oarecum alta. Angela Merkel se afla la începutul primului ei mandat de şefă a guvernului federal şi nu dispunea de prea multă experienţă pe parchetul diplomaţiei internaţionale. Atunci a primit cadou chiar un glob pământesc, pe care şi l-a aşezat pe birou pentru o mai bună orientare la acest capitol. Astăzi, însă, opt ani mai târziu, lucrurile s-au schimbat substanţial. Locul lipsei de experienţă l-a luat rutina; toţi o cunosc pe Angela Merkel şi ea-i cunoaşte pe toţi. Nimeni nu se îndoieşte de faptul că în cel de-al treilea ei mandat cancelara va continua să dea tonul în politica externă a Germaniei. Cel puţin în ce priveşte principalele teme.

În fond, n-ar fi ceva neobişnuit ca un cancelar să-şi impună, în această chestiune, propriile vederi, dar cert e, că, în trecut, postul de ministru de Externe se bucura de un prestigiu şi o strălucire, pe care şi le-a pierdut cu timpul. Apoi, de regulă, şeful diplomaţiei germane era şi vice-cancelar, astăzi nemaifiind aşa. Presa a cam luat în derâdere această evoluţie, vorbind chiar de "un ministeraş de Externe".

Colaborare armoniosă

Frank-Walter Steinmeier a părăsit cu patru ani în urmă acest minister, pe care l-a preluat din nou în actuala coaliţie dintre CDU/CSU şi SPD. Este "o onoare" pentru el, a spus Steinmeier, să reprezinte din nou Germania ca ministru de Externe. Juristul, în vârstă de 57 de ani, a fost primit cu multă căldură de colegii săi la noul loc de muncă din Berlin. Politicianul social-democrat a şi însoţit-o deja pe Angela Merkel în prima ei vizită în străinătate, efectuată de la preluarea noului mandat, anume la Paris. Prin aceasta, cancelara a vrut să "scoată în evidenţă însemnătatea deosebită a relaţiilor germano-franceze".

Colaborarea dintre Steinmeier şi Merkel, pe timpul primei mari coaliţii (2005-2009) a fost, în cea mai mare parte, foarte armonioasă. Au existat doar mici excepţii, când cancelara şi ministrul de Externe n-au împărtăşit aceeaşi părere. De pildă atunci când Angela Merkel l-a primit de Dalai Lama la cancelaria federală, Steinmeier calificând gestul drept o provocare fără rost la adresa conducerii chineze.

Continuitate

Liniile centrale ale politicii externe germane sunt însă clare şi aceasta indiferent cărui partid i-ar aparţine deţinătorul porofoliului, principalii piloni fiind integrarea europeană a Republicii Federale şi parteneriatul transatlantic. Aşadar, ceea ce va marca poltica externă a Germaniei va fi continuitatea, idee subliniată şi de Frank-Walter Steinmeier în discursul suţinut cu prilejul preluării noului său mandat.

El a apreciat totodată politica promovată de predecesorul său, liberalul Guido Westerwelle, aceea de a manifesta reţinere şi de a nu se avânta în operaţiuni militare. Recursul la forţa armelor ignoră posibilitatea unei diplomaţii iscusite, precum şi responsabilitatea istorică a Germaniei, a arătat Steinmeier.

Înconjurată de prieteni şi parteneri

Acordul de coaliţie încheiat de CDU/CSU şi SPD nu conţine surprize la capitolul politicii externe a Germaniei. Franţa şi Polonia au fost calificate drept vecini deosebit de importanţi. SUA ocupă un rol aparte, fiind "cheia spre libertate, securitate şi bunăstare". Pentru că supravegherile NSA nu corespund libertăţii invocate de partenerii transatlantici, formaţiunile aflate acum la guvernare în Germania speră ca americanii să respecte sfera privată a germanilor şi ca guvernul de la Washington să reuşească să recâştige încrederea pierdută odată cu dezvăluirile recente făcute de Edward Snowden. Un proiect important de viitor este acordul de liber schimb între UE şi SUA.

Relaţiile cu Rusia sunt definite drept "parteneriat pentru modernizare", ca şi până acum, doar că viziunile ambelor ţări în ce priveşte edificarea acestui parteneriat "diferă".

Situaţia din Ucraina este urmărită cu mare atenţie de către Berlin, Steinmeier întrebându-se dacă ţara nu e şi cumva suprasolicitată, "fiind nevoită să se decidă între Rusia şi Europa". E posibil, a mai adăugat noul şef al diplomaţiei german, ca Occidentul să fi subestimat fermitatea Rusiei în această chestiune.

China şi India sunt pentru noul guvern federal "parteneri strategici", iar în ce priveşte continentul african, Germania intenţioneză să ofere sprijin Africii pentru ca aceasta să-şi poată gestiona singură problemele regionale majore cu care se confruntă. Şi dorinţa de a deţine un statut de membru permanent în Consiliul deSecuritate al ONU rămâne un obiectiv important al politicii externe a Berlinului. Dar mai înainte ar fi necesară reformarea Organizaţiei Naţiunilor Unite.