1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Obligaţi să ucidă?!

29 septembrie 2010

Justiţia militară din SUA a lansat o investigaţie împotriva a cinci soldaţi americani, acuzaţi de uciderea unor civili în Afganistan. Cazul pătează din nou imaginea armatei americane.

https://p.dw.com/p/PPf1
Imagine: AP

Povestea pare desprinsă dintr-un brutal film de război: trei civili afgani au fost ucişi fără motiv de soldaţi americani, obligaţi să comită aceste fapte de către superiorul lor. Acesta ar fi luat apoi ca trofee dinţi, degete şi oase de la afganii morţi, în timp ce alţi soldaţi s-ar fi fotografiat cu cadavrele.

Aceste acuzaţii sunt verificate de la începutul săptămânii, într-o anchetă lansată la o bază militară în apropiere de Seattle, în statul Washington.

În paralel, televiziunile americane au intrat în posesia unor înregistrări video din timpul audierilor. În acestea, soldatul de 22 de ani Jeremy Morlock povesteşte cum superiorul său, Calvin Gibbs, i-a adus un civil afgan neînarmat şi i-a cerut să-l omoare.

Înregistrările aparţinând armatei americane provin din luna mai şi au fost realizate la Kandahar, în sudul Afganistanului. Uciderile nejustificate ale celor trei civili au avut loc în ianuarie, februarie şi mai, potrivit unora dintre militarii care au fost implicaţi în aceste acte.

Soldatul Morlock a relatat cum superiorul său Gibbs i-a adus lui şi altui soldat un civil afgan şi le-a cerut să-l împuşte. Gibbs a participat şi el la acţiune, stând în spatele unui zid, înarmat cu o grenadă.

„Gibbs a scos grenada pe care o avea la el, i-a înlăturat siguranţa şi a zis: în regulă, terminaţi-l, omorâţi-l."

Anchetatorul l-a întrebat pe soldatul Morlock dacă afganul era înarmat sau agresiv iar soldatul a recunoscut că victima nu reprezenta o ameninţare.

Tânărul militar de 22 de ani a mai arătat că superiorul său Gibbs obişnuia să creeze frică şi panică printre camarazii săi:

„Dacă Gibbs ar şti că eu vă spun aceste lucruri în faţa unei camere de luat vederi, m-ar omorî şi pe mine."

Gibbs ar fi păstrat degete, dinţi şi oase ale afganilor ucişi, pentru a-i speria pe soldaţii din subordinea sa. Se pare însă că ar exista şi imagini cu alţi soldaţi, care s-ar fi fotografiat cu cadavrele.

În timpul audierilor, soldatul Morlock îşi freacă mereu ochii şi se ţine de cap. Avocatul său, Michael Waddington, susţine că tânărul suferă de pe urma unei leziuni cerebrale:

„Armata ştia că Morlock a scăpat din două explozii şi, în loc să-l trateze cum trebuia, i-au dat arma înapoi şi l-au pus pe medicamente."

Cinci soldaţi americani sunt anchetaţi deocamdată pentru moartea celor trei civili afgani. În săptămânile următoare, şi alte cadre militare vor fi audiate în această investigaţie. Apoi se va decide cu privire la aducerea acestora în faţa unui tribunal militar. Dacă sunt găsiţi vinovaţi, soldaţii riscă închisoarea sau chiar o condamnare la moarte.

Imaginea armatei americane are de asemenea serios de suferit de pe urma acestui caz. Tatăl unui soldat american din Kandahar susţine că i-a informat încă din februarie pe liderii militari despre posibilele crime. Abia în mai însă au fost demarate investigaţiile.

Autori: Anna Engelke (Washington)/ Ovidiu Suciu
Redactor: Petre M. Iancu