Obscenitatea politică

A fost o vreme când detaliile picante erau divulgate în memorii publicate postum. Câtă vreme ar fi dăunat acţiunii politice imediate sau viitoare, intimităţile, chiar relevante în ordine istorică, erau trecute oportun sub tăcere.

Memoriile marelui bârfitor Constantin Argetoianu sunt pline de dezvăluiri maliţioase, dar destule indiscreţii pot fi găsite la autori mai sobri ca Grigore Gafencu sau chiar la un Mihail Manoilescu, care îşi expune în memorii întreaga sa gândire etică lipsită de concesii.

Privită din interiorul intimităţilor sale uneori inavuabile, politica dobândeşte o dimensiune în plus, una umană şi relativizantă, dar totodată una care dizolvă maniheismul viziunilor partizane. Un politician cu statură eroică şi legendară poate apărea mult diminuat, după cum o canalie îşi poate dezvălui, paradoxal, înrîurirea benefică în cursul faptelor.

Argetoianu de pildă, el însuşi tratat ca o canalie de alţi memorialişti, îi descrie pe Iorga şi Maniu în culori puţin măgulitoare, dar asta nu l-a împiedicat să colaboreze cu ei pentru un act politic major, iar pe Carol al II-lea îl tratează ca pe un dezaxat nevrotic, robit unei puternice pasiuni lubrice.

Dar ce s-ar fi întîmplat dacă numai unele dintre aceste „opinii sincere“ ar fi fost afişate obscen în piaţa publică?

O separaţie dintre ceea ce este public şi ceea ce rămîne privat, dintre ceea ce are semnificaţie generală şi ceea ce rămîne particular şi perisabil a operat mereu în virtutea unui reflex civilizat.

Nici măcar pasiunea fără precedent pe care democraţiile moderne o manifestă faţă de transparenţă, în toate formele sale, nu a anulat distincţia dintre relaţiile personale şi cele cu semnificaţie publică. Dintre ceea ce se spune şi ceea ce , deşi bine conservat în memorie, se trece de obicei sub tăcere.

Preşedintele Traian Băsescu face, în schimb, tot mai multe incursiuni „demascatoare“ în spaţiul altădată rezervat relaţiilor discrete.

În contextul unei dezbateri majore despre frauda parlamentară şi reforma sistemului de pensii, preşedintele a dezvăluit la televiziune că adversarul său Victor Ponta i-ar fi cerut în trecut sprijinul pentru candidatura la primăria Capitalei.

Dar un ascendent pe care îl poate avea asupra mai tânărului Victor Ponta ar fi fost, potrivit vechilor moravuri, lăsat în penumbra discreţiei, de unde ar fi acţionat mai puternic decît o expunere la lumina soarelui.

Dezvăluirea preşedintelui nu face decât să distrugă orice posibilitate de colaborare viitoare şi să interzică orice acţiune politică mai importantă decât vanităţile persoanelor implicate.

Dacă o refacere a relaţiei dintre PNL şi PDL nu mai pare posibilă este şi pentru că preşedintele Traian Băsescu a divulgat o „intimitate“ rezervată odinioară memoriilor postume.

Modul de a fi al preşedintelui poate părea sinceritate, rectitudine morală şi curaj, dar totodată el trece drept lipsă de tact şi stângăcie.

Mai mult decât atât, cel care aruncă în luptă şi ultimile resurse dă impresia că este de-a dreptul lipsit de speranţă. Un politician care face indiscreţii minore de felul acesta seamănă cu scamatorul epuizat care îşi expune secretele profesiei într-o ultimă reprezentaţie.

Dar mai înainte de orice presupuneri, aceste aşa zise dezvăluri demascatoare, sunt, prin omiterea întregului şi expunerea insistentă a detaliilor, de-a dreptul obscene.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu