1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

OECD avertizează asupra recesiunii

Rolf Wenkel / Alina Kühnel22 mai 2012

Contradicţia este uimitoare: în vreme ce economiştii avertizează asupra recesiunii care pândeşte euro, elevul german este lăudat la scenă deschisă.

https://p.dw.com/p/1500X

Criza din zona Euro continuă să pericliteze creşterile economiei mondiale, după cum apreciază experţii Organizaţiei Pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (OECD). În prognoza prezentată marţi la Paris, în care au fost cuprinse 34 de state industrializate şi în curs de dezvoltare, creşterea economica la nivel mondial este prevăzută să atingă 3,4 procente. Prognoza a fost însă corectată în jos pentru zona euro, unde se va înregistra un minus de 0,1 procente.

Deşi în cadrul Uniunii Monetare, necesarul proces de reformă a fost demarat, firava creştere economică a fost frânată, scriu economiştii organizaţiei cu sediul la Paris."Pe acest fundal sporeşte pericolul unui cerc vicios, care prin supra-îndatorarea statelor, slăbirea sistemului bancar, o politică de austeritate excesivă şi creşteri nesemnificative ar putea lua amploare".

Criza nu este depăşită, avertizează raportul, ea "reprezentând, ca şi înainte, cel mai mare factor de risc pentru economia mondială".

Şi austeritatea are limite

Cele mai recente alegeri din Grecia şi Franţa atestă că oamenii s-au săturat de reforme. "Tolerenţa faţă de o politică rigidă de austeritate ar putea ajunge la limită" mai avertizează specialiştii OECD. De aceea se impun eforturi pentru consolidarea bugetelor publice în paralel cu reformele structurale "pentru ca procesul să încurajeze creşterea economică".

În timp ce speranţele pentru zona Euro sunt cât se poate de temperate, Germania se poate aştepta la evoluţii satisfăcătoare. "După un start dinamic la începutul anului şi pe fundalul creşterii încrederii şi revigorarea pieţei interne, economia s-ar putea consolida. ", se mai poate citi în raportul OECD.

Prognoze cu riscuri

"Rezultatele bune de pe piaţa muncii, nevoia scăzută de reducere a datoriilor şi creditele convenabile vor duce la înviorarea consumului privat şi la facilitarea investiţiilor", mai scriu economiştii organizaţiei. Creşterea economică pe care o prognozează pentru anul în curs este de 1,2 la sută, rată care ar putea evolua în 2013 până la 2 procente.

Şi totuşi, prognoza pentru Germania nu este lipsită de riscuri. "Cel mai mare pericol vizează evoluţiile internaţionale. Continuarea tensiunilor la pieţele de obligaţiuni din zona Euro ar putea afecta bilanţurile băncilor germane şi antrena limitarea finanţărilor. Şi majorarea continuă a preţului la petrol va influenţa negativ cererea pe piaţa internă", scriu specialiştii OECD în raport, la capitolul Germania.