Ofensiva de Crăciun

Cine încă nu a priceput complicatele mecanisme ale pieţii are ocazia de a afla din paginile cotidianului DIE WELT măcar de ce Banca Centrală Europeană s-a decis să pună la dispoziţia institutelor bancare, cu o dobîndă minimă de doar 1%, astronomica sumă de aproape 500 de miliarde de euro pe care s-au repezit imediat nu mai puţin de 520 de amatori disperaţi s-o ia în primire. Măsura este destinată să preîntîmpine intrarea în dificultate a băncilor şi eventualul lor faliment. Garantînd băncilor bani lichizi pe durata a trei ani, BCE vrea ca nici o bancă europeană să nu fie îngenuncheată de refuzul vreunei alte bănci sau a pieţei financiare de a coopera cu ea, din teama vreunui faliment al acesteia.

Numai că cine îşi imaginează că inundarea pieţii financiare cu banii BCE ar fi soluţia ideală spre a veni de hac crizei, acela ignoră adevărata dimensiune a problemei. Supraîndatorarea unor bănci din zona Euro constituie mai puţin cauza cît simptomul dezastrului. Căci Europa nu se află într-un echilibru stabil. În ţări precum Portugalia şi Grecia salariile sunt prea mari în raport cu performanţele şi competitivitatea economică. O reducere drastică a salariilor s-ar solda cu grave nelinişti sociale iar un transfer continuu de bani dinspre nordul înstărit şi performant spre sudul sărac al Europei este inoportun. In zecile de summituri menite să scape zona monetară de la destrămare, nu a putut fi aflat pînă acum răspunsul potrivit. Din acest motiv Banca Centrală Europeană s-a decis să mai cumpere timp…

Iar Merkel şi Sarkozy să renunţe deocamdată la a-i mai dicta Instituţiei financiare europene ce are de făcut –notează cotidianul SUD-OUEST din Bordeaux.

De trei ori şi-a încălcat Angela Merkel propriile reguli, ultima dată fiind cînd şi-a propus să nu abordeze în cursul vizitelor ei în străinătate dificultăţile de acasă. Iată însă că aflată în vizită în Kosovo, constată FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG, Merkel, a găsit totuşi de cuviinţă să reitereze sprijinul ferm pe care i-l acordă preşedintelui Germaniei, Christian Wulff, aflat în dificultate din cauza unui credit dubios şi a unor privilegii. Acelaşi ziar se opreşte, tot pe prima pagină, mai pe larg asupra unităţilor diferite de măsură cu care sunt cântărite faptele politicienilor pornind de la două cazuri: ex-cancelarul Schröder versus actualul preşedinte Wulff. Două personalităţi diferite, două feţe ale uneia şi aceleiaşi medalii. Să însemne aceasta oare că ceea ce unul îşi poate permite nu i se iartă celuilalt? Quod licet Schröder non licet Wulff? Dar – din păcate ipocrizia face parte din jocul politicii ceea ce nu înseamnă că ea trebuie să devină unitate de măsură scrie ziarul citat menţionînd că la urma urmei, politica nu poate totuşi fi mai bună decît societatea din care s-a ivit. Aşadar, privilegii? Avantaje? Amici bogaţi şi influenţi? Numai că ipocrizia atunci cînd un politician se slujeşte de ea în activitatea proprie, cînd îi serveşte la obţinerea de funcţii şi onoruri, cînd face uitate promisiunile făcute ieri sau şi mai rău, le încalcă - devine escrocherie, înşelătorie…Spre a preveni o astfel de situaţie, democraţia face distincţie între privilegii şi despoţie, ea a crescut şi s-a maturizat datorită acestei exigenţe. De aceea, pe nimeni nu au urât despoţii mai mult decât pe cei care, din forţa lor de caracter, au făcut o unitate de măsură a faptelor politice.

In discursul pe care preşedintele Chritian Wulff îl va adresa de Crăciun compatrioţilor săi, el nu face nici o aluzie la încurcătura în care se află. Dar cât timp întreaga afacere nu este deplin elucidată, şi în cazul preşedintelui Germaniei este valabilă prezumţia de nevinovăţie, consideră de la VIENA, cotidianul DIE PRESSE.

Cu toate acestea, impresia că în urma trivialei afaceri nu preşedintele ci cancelara Angela Merkel, protectoarea sa, este cea care trage ponoasele, nu poate fi spulberată – deduce NEUE ZURCHER ZEITUNG.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Rodica Binder