Oferta cowboy-ului
22 februarie 2005
George W Bush încinge spiritele în Germania şi în Europa. Să îl critici pe preşedintele reales al Statelor Unite nu este deloc complicat. Doar se potriveşte, cel puţin la prima vedere, imaginii cowboy-ului care întâi trage şi abia apoi întreabă. Astfel privită situaţia, următorul război – împotriva Iranului sau a Coreei de Nord – nu este decât o chestiune de timp. Căci, în actuala lume unipolară, nu-i aşa?, se ştie că Statele Unite doresc să-şi poată impune peste tot şi cât mai repede posibil – la nevoie, recurgând la forţa militară de care dispun. Interesele petroliere şi de arsenal ale Americii sunt cel mai des invocate în comentariile europene; în special când vin dinspre vocile de stânga.
Aceste voci uită, însă, că a existat un 11 septembrie 2001 şi că de la acea dramă a pornit încrâncenarea Statelor Unite în direcţia combaterii terorismului islamist. Iar Washingtonul a înţeles că un prim pas în acest sens trebuie să fie soluţionarea crizei arabo-israeliene, nodul gordian al Orientului Mijlociu. Acesta este motivul pentru care Statele Unite au lovit în regimul condus, la Bagdad, de Saddam Hussein – eroul palestinienilor, de altfel – chiar dacă atenţia tuturor era îndreptată spre o altă abordare: legătura ex-preşedintelui irakian cu reţeaua teroristă al Queda.
Faptul că Statele Unite acceptă că pentru a rezolva situaţia din Irak este nevoie de Europa asigură spaţii largi de manevre diplomatice şi constituie premisa apropierii transatlantice. Europenii realizează, între timp, că fără presiunile militare ale Statelor Unite, propriul demers diplomatic în chestiunea programului nuclear al Iranului nu are şanse mari de succes. Există, aşadar, interese comune iar în astfel de puncte trebuie formulate apropieri strategice transatlantice. Problema libaneză este o asemenea şansă, căci ambele părţi au înteţit presiunile asupra Damascului, vizând retragerea trupelor siriene de ocupaţie.
În multe domenii părerile nu concordă. Dar despre viitorul Alianţei Nord-Atlantice, despre Curtea Penală Internaţională sau despre problemele climei globale se cuvine discutat la modul cel mai serios. Poate că şi Europa, preocupată mai mult de propria maturizare, poartă o parte din vină pentru blocajele survenite.
Bush nu este singurul preşedinte american aflat în tirul încrucişat al blestemelor şi înjurăturilor europene. Dar predecesori ai actualului şef al Casei Albe au demonstrat de-a lungul vremii că în cel de-al doilea mandat, scăpaţi de povara realegerii, devin mult mai maleabili.
Vizita preşedintelui – la început de mandat – în Europa este semnul clar că, la trei ani şi jumătate de la acel 11 septembrie 2001, Statele Unite au nevoie de europeni. Bush a subliniat acest aspect în discursul de la Bruxelles. Iar europenii ar trebui să îl creadă pe cuvânt!