„Olanda şi Franţa zguduie pieţele”

Abordând situaţia politică din cele două ţări vesteuropene, unii analişti atribuie eşecul lui Nicolas Sarkozy şi al arcului guvernamental de centru-dreapta de la Haga aceleiaşi cauze: programelor de austeritate impuse în Europa.

Ziarul bursier german, Börsen-Zeitung, se întreabă în context „dacă ştirile din Ţările de Jos nu sunt cumva dovada că Europa e pe cale să se distrugă economisind”, în măsura în care aceste economii la sânge le oferă „populiştilor de dreapta” un avantaj nesperat? Ziarul respinge categoric această ipoteză, afirmând că, în fond, „strategia europeană mizează nu doar pe austeritate ci şi pe reforme”.

La stânga spectrului politic vesteuropean se găsesc însă destui observatori care să îmbrăţişeze criticile la adresa programelor de austeritate. Taz, de la Berlin de pildă, îi atribuie Angelei Merkel, programelor ei de austeritate şi „dictatului economisirilor încă şi mai dure preconizate de pactul ei fiscal” vina pentru „căderile în serie ale guvernelor de la Roma, Atena şi Madrid”.

„Olanda şi Franţa zguduie pieţele”, titrează azi şi ziarul berlinez Die Welt. Cotidianul înregistrează din capul locului şi sursele de griji majore ale burselor şi specialiştilor în economie: e vorba de prosopul aruncat de cabinetul olandez, care ar fi vrut să facă şi el economii, precum şi de succesul, la Paris, al socialiştilor şi extremiştilor de dreapta.

Die Welt publică o analiză pertinentă. Cotidianul conservator german afirmă că „se înmulţesc indiciile potrivit cărora următorul preşedinte al Franţei se va numi Francois Hollande”. Socialiştilor „pare să le meargă o campanie dusă din vagonul de dormit, pe care au transformat-o într-un plebiscit privindu-l pe Nicolas Sarkozy”.

Cel din urmă ar fi eşuat, potrivit ziarului, „în tentativa sa de a se folosi de inflexiuni ale dreptei radicale spre a mobiliza de partea sa electoratul (de extremă dreapta al) Frontului Naţional”. Dimpotrivă, aceste schimbări de ton (ale lui Sarkozy) „au contribuit la anularea demonizării la care fusese supusă Marine Le Pen”.

Şefa Frontului Naţional a reuşit ca atare să depăşească până şi scorul de vis obţinut de tatăl ei în 2002, adjudecându-şi acum peste 18 la sută din sufragii. „Toate acestea îl plasează pe Sarkozy într-o dilemă tactică aproape de nerezolvat. Spre a învinge în scrutinul de balotaj, va avea de făcut curte alegătorilor Frontului - între care se găsesc mulţi tineri - dar înăsprirea retoricii sale de dreapta i-ar trimite pe alegătorii centristului Francois Bayrou (de care Sarkozy are de asemenea nevoie) în braţele socialistului Hollande”.

Şi Neue Zuercher Zeitung se arată surprins de succesul Frontului Naţional, pe care-l vede ca element cheie în scrutinul de balotaj şi pe care-l numeşte „marea necunoscută”, scriind despre ascensiunea sa fulminantă că „ar putea influenţa chiar şi stânga franceză”.

Acelaşi ziar elveţian publică, sub semnătura lui Markus Bauer, o elogioasă retrospectivă consacrată scrierilor "Grupului de Acţiune Banat". E vorba de opera de tinereţe a scriitorilor timişoreni şi bănăţeni de limbă germană din România comunistă, din care au făcut parte un Richard Wagner, "capul literar şi teoretic al grupului", un William Totok, un Rolf Bossert, o Herta Müller. Autorul laudă antologia scoasă recent de Ernest Wichner, dar deplânge pe drept cuvânt absenţa unei culegeri complete a textelor scrise de membri acestui grup.