Omul, acest animal ciudat...
3 noiembrie 2011
Despre actuala ediţie, care se desfăşoară încă până pe 6 noiembrie, Medana Weident a stat de vorbă cu criticul de teatru Alice Georgescu, director artistic al FNT 2011.
Medana Weident: Doamnă Alice Georgescu, în calitate de director artistic şi selecţioner al Festivalului Naţional de Teatru, ce v-aţi propus pentru actuala ediţie, care au fost criteriile de selecţie în acest an?
Alice Georgescu: Scopul principal a fost ca oamenii să se simtă bine, atât pe scenă cât şi în sală şi să plece, dacă se poate, bucuroşi de la spectacolele pe care le văd. Aceasta a fost ideea principală de la care am pornit. Altminteri n-am avut un gând anume când am pornit selecţia pentru că nu ştiam cum arată stagiunea, cam care este oferta reală a teatrelor. Abia apoi m-am gândit să încerc să dau o structură festivalului. Din fericire am avut cum, m-a ajutat considerabil doctorul Cehov, de la a cărui naştere s-au aniversat 150 de ani în 2010, drept care teatrele au montat foarte multă dramaturgie cehoviană sau, în orice caz, spectacole pe texte ale lui Cehov. Atunci mi-am adus aminte de o mică propoziţie din Cehov, "Omul, acest animal ciudat...", care mi-a plăcut foarte mult şi pe care am zis că am s-o aleg drept motto al festivalului. Aşa se explică numărul destul de mare de montări Cehov din festival. Aceasta a fost un fel de, să zicem, coloană vertebrală a întregii selecţii şi cam toate spectacolele, inclusiv cele care figurează în secţiunile speciale, cum e de pildă "Dans în teatru" sau "În prim-plan actorul", toate se subsumează într-un fel sau altul acestui citat foarte generos, aş spune eu, din opera lui Cehov, pentru că toate spectacolele încearcă, într-un fel sau altul, să spună ceva despre om, despre om în felurite situaţii, despre sentimentele omului în felurite situaţii, despre relaţiile dintre oameni...
M.W.: Şi de la Cehov aţi ajuns la Andrei Şerban.
A.G.: Da, am ajuns destul de repede pentru că, printr-o coincidenţă fericită, i-aş spune, Andrei Şerban, care este un regizor foarte cunoscut, nu numai în România, ci şi în afara României, a montat în ultima vreme, în ultimii cam patru sau cinci ani, a montat foarte mult Cehov. Chiar el spune că Cehov e o preocupare pentru el, nu chiar de ultimă oră, dar o preocupare foarte intensă în ultima vreme. Şi pentru că aceste două linii de forţă convergeau într-un punct, acel punct l-am numit "Focus". Secţiunea "Focus" a festivalului cuprinde patru "Cehoviziuni". Le-am numit aşa pentru că este vorba despre trei spectacole pe texte de Cehov şi un al patrulea pe un text de Ingmar Bergman, care a fost iniţial un scenariu de film al lui Bergman - "Strigăte şi Şoapte", despre care Andrei Şerban spune că este, poate, cel mai cehovian spectacol al său. Acesta completează, rotunjeşte cumva universul cehovian evocat de Andrei Şerban.
M.W.: Festivalul Naţional de Teatru este o oglindă a teatrului românesc al momentului. Cum aţi caracteriza scena românească a anului 2011, sau, mai ales, 2010, pentru că privim întotdeauna puţin în urmă?
A.G.: Da, selecţia se operează asupra stagiunii care s-a încheiat, aşadar în cazul de faţă asupra stagiunii 2010/ 2011, care, cred eu, aşa cum se vede în oglinda Festivalului Naţional de Teatru, a fost o stagiune cel puţin interesantă, iar scena românească este şi ea, în această oglindă, un loc de interes pentru că, deşi nu toate lucrurile sunt aşezate, deşi există încă numeroase căutări, ceea ce înseamnă automat ezitări, uneori şi eşecuri, cred că mişcarea generală se poate spune că este spre în sus şi spre bine. Asta a fost senzaţia mea, văzând spectacolele, că teatrul românesc a depăşit impasul în care s-a aflat şi care a fost real şi destul de adânc şi că acum s-a înscris pe o linie ascendentă. Căutările sunt într-un sens pozitiv, deschid orizonturi.
M.W.: Ce loc ocupă tinerii regizori, tinerii dramaturgi români în acest festival?
A.G.: Ei sunt reuniţi într-o secţiune pe care am numit-o "Teatrul de mâine". Şi în celelalte secţiuni există creaţii ale unor autori tineri, dar aici am zis eu că cele patru spectacole, regizate de tineri directori de scenă, dau un fel de concentrat al preocupărilor regiei tinere de astăzi din România. Deşi sunt foarte diferite între ele şi regizorii respectivi sunt foarte diferiţi între ei, între aceste spectacole există undeva, în adâncuri, o legătură subtilă şi cred că, privindu-le, cineva îşi poate face o idee, sigur, nu exhaustivă, despre cum va arăta teatrul românesc în următorii ani. În secţiunea despre care vorbim există, dacă mă gândesc bine, afară de un singur spectacol - "Purificare" de Petr Zelenka, un autor ceh care nu e nici el foarte vârstnic, doar piese scrise de autori tineri şi foarte tineri, chiar de texte originale, de texte româneşti.
M.W.: Spuneaţi la deschiderea festivalului că e bine că are totuşi loc în aceste condiţii de criză. În ce măsură îşi pune această criză, care nu mai este una de astăzi şi nici de ieri, care a devenit aproape o criză permanentă, amprenta asupra acestui festival? Ştim foarte bine că nu numai în România, peste tot, din păcate, domeniul culturii este cel înainte de toate afectat.
A.G.: Exact, criza nu ţine chiar de ieri, în schimb, am impresia, că astăzi am devenit noi conştienţi de ea. Şi când spun noi nu mă refer numai la noi românii, ci la noi oamenii în general de pe planeta Pământ. Este o situaţie care afectează, chiar dacă nu direct neapărat, starea de spirit a oamenilor, care au devenit mai temători, mai ezitanţi în faţa propunerilor de nou şi mult mai atenţi în a-şi gestiona deplasările de pildă în afara propriului habitat.. Am avut această problemă, mai cu seamă în zona de program internaţional a festivalului, unde contactele s-au dovedit puţin mai dificile, pentru că într-adevăr teatrele din străinătate au ezitat oarecum înainte de a se angaja într-o deplasare de acest fel, care presupune o anumită pierdere de buget, mai precis pierderi la sediu pentru că n-ar fi jucat în timp ce erau la noi şi asta însemna spectatori în minus, aşadar, încasări în minus. A fost o situaţie pe care am încercat să o depăşim atât cât s-a putut şi cum s-a putut. Probabil că trebuie să ne obişnuim să funcţionăm în regim de criză ca să nu mai fim luaţi prin surprindere de fiecare dată. Altfel, festivalul cred eu că a încercat să nu lase oamenii să simtă acest lucru, chiar dacă, evident, fondurile au fost mai puţin generoase decât în alţi ani. Am încercat, atât cât s-a putut, să nu se simtă foarte tare lucrul acesta.
M.W.: O întrebare firească - ce v-aţi dori pentru ediţia viitoare, pentru 2012?
A.G.: În primul rând mi-aş dori să ştiu dacă vreau să continui acest lucru. E o întrebare personală la care trebuie să răspund destul de repede, se pare. Dacă va fi să preiau în continuare selecţia festivalului şi partea de directorat artistic, mi-aş dori, evident, spectacole bune. Anul viitor va fi un An Caragiale, mai mult ca sigur, pentru că se împlinesc cifre rotunde, 160 de la naştere şi 100 de ani de la moarte. Teatrele din România au început deja să monteze spectacole după texte de Caragiale. Aşadar, fără îndoială, că selecţia va trebui să ţină cont de acest lucru. Mi-aş dori ca aceste spectacole să fie bune. Faptul că avem un dramaturg naţional mare nu înseamnă automat că spectacolele care au de-a face cu el sunt şi ele mari. Mi-aş dori ca această pornire de a realiza spectacole Caragiale să nu fie văzută ca un fel de îndatorire de serviciu pe care să o bifăm şi pe urmă să ne vedem de treabă.
Autor: Medana Weident
Redactor: Ioachim Alexandru