Onoarea de a fi fost miliţian în anii 50

În fond, lucrurile ar trebui să fie clare şi acceptate de toată lumea, aşa cum scrie la litera legii: principiul contributivităţii la fondul de pensii este singurul care poate să aducă, în timp, o echitate pentru toţi pensionarii din România.

Dar eu nu la contribuţia la fondul de pensii a actualilor rezervişti vreau să mă refer în continuare, ci la contribuţia lor la fondul de valori al societăţii româneşti.

Pensionarii militari protestatari, fie ei din Armată, din fosta Miliţie sau fosta Securitate, vorbesc cu atîta convingere despre "onoarea militară", încît te întrebi cît de scurtă poate să fie memoria lor, dar şi memoria multora dintre românii care le dau dreptate.

De altfel, este ştiut faptul că de douăzeci de ani încoace Armata s-a bucurat, alături de Biserică, de încrederea cea mai mare în rîndul populaţiei. Încrederea aceasta în Armată s-a bazat, de bună seamă, pe simbolistică, iar nu pe fapte.

Dar să ne întoarcem la fapte. După instaurarea regimului comunist, elita Armatei române a fost decapitată, mulţi ofiţeri, ofiţeri superiori şi generali înfundînd puşcăriile comuniste. Aceştia au fost înlocuiţi cu carierişti agramaţi, care şi-au făcut o brumă de studii pentru a putea fi avansaţi cît mai rapid în grade şi funcţii.

La fel s-au petrecut lucrurile şi cu ofiţerii din Miliţie sau din Securitate. Nu spun că nu vor fi fost şi excepţii, dar o bună parte a rezerviştilor care protestează acum şi-au început cariera militară odată cu regimul comunist, pe care l-au servit mai zelos şi eficient ca nici o altă categorie socială.

Tot ce înseamnă haină militară îmbrăcată atunci, începînd cu Securitatea, ar trebui să aibă pe conştiinţă sutele de mii de deţinuţi politici din închisorile comuniste. Dar nici ei, nici miile de morţi şi experimentul cumplit al reeducării, nu se arată a fi nici măcar cît o scamă pe cascheta din şifonier a rezervistului care declamă acum, pe tonuri înalte, diverse lozinci despre "onoarea militară."

La fel, "onoarea militară" la care apelează acum militarii în rezervă nu pare a fi ştirbită în nici un fel, în memoria lor, de miile de români care nu mai suportau regimul comunist şi au fost împuşcaţi sau au murit înecaţi, în încercarea lor de a trece Dunărea în fosta Iugoslavie pentru a ajunge apoi în lumea liberă.

Aceeaşi "onoare militară" nu reţine nici crimele celor care i-au hăituit pe luptătorii din munţi sau sentinţele de condamnare la moarte instrumentate de procurorii militari.

Să nu-i uităm nici pe miliţienii cu patru clase primare care îi hăituiau pe ţăranii cu avere să intre în CAP, alături de activiştii comunişti ,recrutaţi şi ei din pleava societăţii rurale şi ajunşi ulterior mari şefi la raion.

Delaţiunea pe care ofiţerii Securităţii au împins-o pînă la ultimele limite, prin şantaj, metode opresive, beneficii materiale sau profitînd pur şi simplu de invidia unora dintre turnători, este răul cel mai cuprinzător, ale cărui consecinţe împiedică şi azi curăţarea societăţii româneşti. Şi aceşti ofiţeri ai fostei Securităţi, acum rezervişti, declamă sloganul "onoarei militare" în încercarea de a-şi păstra pensiile privilegiate.

Aşadar, foarte mulţi din aceşti militari rezervişti nu numai că nu au contribuit la crearea unor valori, chiar şi în regimul comunist. Misiunea lor a fost să distrugă tot ceea ce era valoare. Şi cei mai mulţi dintre ei s-au achitat de această sarcină, "cu merite deosebite."

Autor: George Arun
Redactor: Rodica Binder