1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Operaţiunea israeliană „Plumb întărit” continuă

Clemens Verenkotte/ Maria Pascu 29 decembrie 2008

Avioanele de luptă israeliene au continuat în noaptea de duminică spre luni atacurile asupra Fâşiei Gaza. În Gaza City, aviaţia israeliană a bombardat clădirile Universităţii Islamice şi unul din căminele facultăţii

https://p.dw.com/p/GOWi
Ministrul de extere israelian, Tzipi Livni, nu a oferit detalii asupra viitoarelor operaţiuni militare
Ministrul de extere israelian, Tzipi Livni, nu a oferit detalii asupra viitoarelor operaţiuni militareImagine: AP

Potrivit surselor israeliene în clădirea Universităţii Islamice nu se afla nicio persoană în momentul bombardării acesteia. Atacurile au vizat însă şi alte ţinte, precum casa unuia din foştii lideri al grupării extremiste Hamas, sau o casă din lagărul de refugiaţi din apropiere de Gaza City, aceste atacuri soldându-se cu mai multe victime.

În plus, în cadrul operaţiunii supranumite „Plumb întărit”, guvernul de la Ierusalim a concentrat tancuri şi unităţi de infanterie în apropierea graniţei cu Fâşia Gaza, intrarea acestora în război fiind însă în prezent neclară, iar ministrul de externe israelian Tzipi Livni a evitat să răspundă întrebărilor jurnaliştilor.

„Nu voi intra în amănunte. Ideea principală vizează schimbarea realităţii de astăzi, însă nu voi discuta despre detaliile operaţiunilor militare viitoare”, a declarat Livni.

Mass Media israeliană a relatat că în decursul nopţii, mai multe rachete Kassam, lansate din Fâşia Gaza, au lovit sudul ţării, fără a face însă victime. Potrivit cotidianului izraelian Ha’aretz, grupările extremiste palestiniene au lansat de la începerea ostilităţilor în total 140 de rachete – un număr semnificativ mai mic decât estimaseră experţii militari.

„Este foarte clar că noi dorim să lovim doar gruparea Hamas şi nu persoane civile. Ţinta noastră este reinstaurarea armistiţiului. Iar intensitatea atacurilor palestiniene este foarte scăzută, chiar dacă ei încearcă să găsească obiective interesante. Raza de acţiune a rachetelor s-a extins însă intensitatea este foarte redusă, ceea ce pentru noi înseamnă că operaţiunea „plumb întărit” va continua până când vom atinge ţelul dorit”, a declarat Amos Gilad, din partea Ministerului Apărării israelian.

Atacurile aeriene susţinute ale armatei israeliene, care s-au soldat până în prezent cu aproximativ 300 de morţi şi peste 1000 de răniţi, au declanşat o serie de demonstraţii de protest ale palestinienilor din estul Ierusalimului, la Hebron, Jenin, Ramallah şi Nazareth.

Potrivit organizaţiei umanitare britanice Oxfam, spitalele din Fâşia Gaza nu mai au suficiente rezerve de medicamente, medicii estimând că peste 80% din răniţii spitalizaţi sunt sortiţi pieirii.