1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Operaţiunea Jamaica

Petre Iancu22 septembrie 2005

Cum se va rezolva blocajul politic german? Şi cine e de vină pentru actuala situaţie? Iată câteva din întrebările principale pe care şi le pun azi editorialiştii germani.

https://p.dw.com/p/B13k

"Operaţiunea Jamaica", titrează azi Die Welt, trimiţînd la coincidenţa culorilor drapelului ţării din Caraibe şi ale formaţiunilor creştin-democrată/creştin-socială, liberală şi ecologistă din Bundestag. Vocile pronunţându-se în favoarea unei atari soluţii guvernamentale în Germania s-au înmulţit. Ziarul berlinez comentează încercările conservatorilor germani de a-i prinde în mreje pe ecologiştii de centru-stânga. Dar declaraţiile de amor ale creştin-democraţilor se lovesc de rezistenţe notabile din partea verzilor, care, totuşi, caută să-şi deschidă perspective de a rămâne la putere.

Ziarul berlinez semnalează însă şi problemele pe care o alianţă în trei a formaţiunilor de dreapta cu ecologiştii le crează în tabăra conservatoare, în special în Uniunea Creştin-Socială a lui Edmund Stoiber. Din pricina voturilor pierdute în alegerile de duminică, liderul bavarez confruntă el însuşi cu o crescândă opoziţie internă. Acelaşi cotidian evidenţiază rolul cheie pe care l-ar putea juca preşedintele Horst Koehler, în temeiul unor pasaje constituţionale prea puţin cunoscute, ca arbitru al înverşunatei partide de pocher pentru putere, ce se derulează în prezent la Berlin.

Die Welt se mai ocupă de certurile izbucnite în sânul liberalilor, pe care social-democraţii îi curtează pasionat, dar pînă acum zadarnic, spre a-i convinge să treacă în tabăra forţelor de centru-stânga şi să formeze o alianţă cu partidul lui Schroeder şi ecologiştii. Dar şi în sînul acestora din urmă a izbucnit o aprigă cursă pentru acapararea succesiunii actualului ministru de externe, şi figură de proră a verzilor, Joschka Fischer.

Freie Presse din Chemnitz rezumă situaţia semnalând că, la discuţiile de tatonare purtate ieri de social-democraţi şi ecologişti fostele partide guvernamentale şi-au manifestat odată în plus disponibilitatea de a goni "într-o viteză nebună către fundătura spre care se îndreaptă de la alegeri încoace". In special social-democraţii nu par dispuşi deloc „să renunţe la revendicările lor maximaliste şi la declaraţiile cinice”, prin care, pe de o parte „invocă resposanbilitatea faţă de electorat, insistînd, pe de alta, asupra condiţionării unei mari coaliţii de menţinerea în funcţia de cancelar al lui Schroeder”. Până şi adjunctul acestuia, Franz Muentefering „ar fi trebuit să priceapă între timp că social-democraţii nu mai dispun de o majoritate”, exclamă exasperat ziarul german, reliefând că forţele de centru-dreapta, formate din creştin-democraţi şi liberali dispun în noul parlament de mai multe mandate decât membrii fostei alianţe guvernamentale.

Şi Maerkische Allgemeine deplânge maniera fără precedent în care un cancelar se joacă pur şi simplu cu destinul ţării, „legând-o de lesa deciziilor sale săltăreţe”. Ziarul critică arbitrariul hotărîrii sale „de a declanşa mai întîi anticipatele, pentru ca apoi să stăruie să rămână în fotoliul de şef al executivului”.

Die Welt din Berlin şi Frankfurter Allgemeine Zeitung critică masiv derularea campaniei electorale conservatoare, ziarul din Frankfurt reliefând că Uniunea Creştin-Democrată a sucombat modelor timpului, pierzându-şi credibilitatea, în vreme ce ziarul berlinez subliniază că greşelile comise de Angela Merkel nu ţin de „concepţia clară şi echilibrată” a conservatorilor, ci de absenţa unei viziuni ample, curajoase şi convingătoare. Ziarul crede că „Uniunea s-a deplasat în ultimii ani prea mult spre stânga, neglijând valorile conservatoarea tradiţionale şi fundamentale: patriotismul, familia, şi economia de piaţă.