1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Opoziţia rusă se organizează

Ute Schaeffer/ A.K.3 decembrie 2012

În luna decembrie Opoziţia rusă a anunţat noi proteste, pe care guvernul le respinge cu fermitate. Kremlinul speră ca va putea să îi sperie pe cetăţenii amatori să manifeste împotriva atot-puternicului Putin.

https://p.dw.com/p/16umf
Linişte şi pace la Kremlin
Linişte şi pace la KremlinImagine: Fotolia/Irina Fischer

Este o  luptă pentru putere.Cine are ultimul cuvânt în Rusia? Aparatele Puterii, aşa-numitele 'Silowiki': miliţia, poliţia şi serviciile secrete? Sau opoziţia? Este o luptă cu mijloace inegale: de-o parte frontul compact format în jurul preşedintelui Putin, de cealaltă parte, mişcarea de protest puternic divizată. Opoziţia îşi propune acum să coopereze mai intens, să se exprime cu o singură voce: şi-a ales prin internet un consiliu de coordonare.

Curajoşi şi dezbinaţi

Occupy Moscow
Occupy MoscowImagine: picture-alliance/dpa

Mai ales cei tineri îşi doresc cu ardoare un viitor fără control statal şi, mai ales, fără Putin. Isabelle Magkoeva i-a descoperit pe protestatari în decembrie 2011. Astăzi, tânăra de 21 de ani face parte liderii mişcării 'Occupy Moscow'. Specialista în limba japoneză, este convinsă de că "pregătim revoluţia!". Lipsa de interes politic din partea părinţilor ei o dezamăgeşte: "Există tineri din generaţia mea, care nu ştiu nimic despre Uniunea Sovietică. Spre deosebire de părinţii noştri, noi nu ne temem! Şi nu suntem cinici, chiar credem că în ţara noastră se poate schimba ceva". Ea se bazează mai ales pe colegii din generaţia ei, mai adaugă Magkoeva.

Fără teamă, aşa sunt tinerii demonstranţi. Dar şi fără un program concret. Le lipsesc punctele comune, de conţinut. Opoziţia este formată din activişti de mediu, adepţii liberalizării economice, dar şi naţionalişti de dreapta. Şeful naţionaliştilor, Dmitri Djomuschkin se laudă că menţine legătura cu opozanţi faimoşi precum fostul vice-premier Boris Nemţov şi liderul Stângii, Serghej Udalzov.

Mişcarea ecologistă din Germania ca sursă de inspiraţie

Proteste Anti-Putin
Proteste Anti-PutinImagine: DW

Până şi consiliul de coordonare este divizat. Ecologista Jevgenija Tschirikova, care face parte din consiliul în cauză, îl acuză pe Navalny de intenţii ascunse şi de schimbare a opţiunilor în mod cameleonic. Jevgenija Tschirikova s-a inspirat din experienţa mişcării ecologiste din Europa şi Germania: "Experienţa m-a marcat, pentru că aşa ceva nu exista în Rusia. Dar exista în Germania. Acolo am văzut cum luptă oamenii pentru idelilor lor, cum ies în stradă, cum pun bazele unor mişcări. De jos, de la bază, şi nu comandate de sus". Ceea ce i-a dat curaj să încerce o mişcare similară în Rusia.

#v#

Majoritatea populaţiei din Rusia nu dă dovadă de atât curaj: chiar dacă demonstraţiile se întind de la Petersburg la Moscova, la proteste nu participă reprezentanţii clasei de mijloc. Generaţia între 35 şi 40 de ani este ocupată cu munca şi cu întreţinerea propriei familii. Lipsa de timp şi teama de represalii, frica de a fi trecuţi pe "lista neagră" a autorităţilor, sunt motive serioase de a-i ţine la distanţă de masa protestatarilor. 

Tot mai multe şicane din partea statului

Anastassia Mescherjakova creşte singură doi copii şi este proprietara a doua restaurante în Moscova: "Îmi doresc un singur lucru: ca legea să funcţioneze cu adevărat. Că  ideologia este  de stânga, dreapta, liberală sau social-democrată, nu mă interesează. Trebuie să existe reguli pe care să le respecte toţi: statul, organele acestuia şi cetăţenii ţării. Astfel, s-ar constata o uşurare în mai multe domenii." Date fiind limitările actuale ale drepturilor cetăţeneşti, se va politiza şi mai mult clasa de mijloc? Probabil, crede Anastassia Mescherjakova: "Acum zece ani nu vorbeam deloc despre politică.Astăzi,  situaţia s-a schimbat. Când ne întâlnim cu prietenii, politica este un subiect, chiar dacă mai există şi multe alte teme de discuţie."

Opoziţia i-a scos pe ruşi în stradă
Opoziţia i-a scos pe ruşi în stradăImagine: Kirill Kudryavtsev/AFP/GettyImages

Statul rus reuşeşte să îi ţină pe oameni precum Anastassia Mescherjakova departe de proteste şi chiar să îi intimideze: prin arestări şi pedepse draconice pentru demonstranţi, prin îngrădirea dreptului de a se întruni, prin şantiere amplasate în marile pieţe din Moscova.  Mai există şi noi reglementări, precum legea agentului, pe baza căreia ruşii care lucrează cu organizaţii străine pot fi foarte uşor acuzaţi de spionaj.Şi totuşi, opoziţia a anunţat că va relua demonstraţiile de masă în luna decembrie.

O voce a clasei de mijloc

Rezistenţa se mai formează şi pe altă căi: un nou partid va reprezenta interesele clasei de mijloc. Alexei Navalny a pus bazele "Mişcării Populare", care va ţine adunarea oficială de constituire în luna decembrie. Consilierul lui Navalny, Vladimir Aschurkov, până nu de mult manager al concernului financiar şi industrial Alfa-Group, explică:  "Partidul nostru va da o voce maselor largi, care nu sunt de acord cu actual regim autoritar şi corupt. Programul partidului nostru se bazează pe două principii fundamentale: credem că Rusia este o ţară europeană şi reprezentăm interesele clasei de mijloc."

Cel puţin într-un punct există unitate, exceptându-i pe reprezentanţii comuniştilor: modelul autocrat al regimului Putin este respins cu fermitate.

Autor: Ute Schaeffer/ A.K.

Redactor: Rodica Binder