1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Optimism în "sextetul" pentru Coreea de Nord

Eva Corell / Cristian Ştefănescu25 februarie 2004
https://p.dw.com/p/B1jY
Coreea de Nord începe să beneficieze, iarăşi, de sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie. Între timp se semnalează tendinţe pozitive şi în dimensiunea politică a relaţiei Coreei comuniste cu restul lumii. După mai bine de şase luni încep, la Beijing, convorbirile dintre regimul de la Phenian, Statele Unite şi ceilalţi patru parteneri aflaţi în căutarea unei soluţii pentru dezafectarea programului atomic al Coreei de Nord.

Pekinul a cîntărit intens momentul şi a înţeles că poate capta o parte din atenţia comunităţii internaţionale - astfel că a decis să difuzeze emisiuni televizate speciale dedicate discuţiilor în şase despre soarta Coreei de Nord. În Casa de oaspeţi a puterii chineze, Diaoyutai, sextetul compus din emisarii ţării-subiect, ai Statelor Unite, Japoniei, Coreei de Sud, Rusiei şi, desigur, ai gazdelor reiau, după mai mult de jumătate de an, loc la masa negocierilor, sub ochii atenţi a peste 600 de jurnalişti acreditaţi. Care jurnalişti au chiar dreptul de a transmite în direct din sala marilor contradicţii ideologice. Deschiderea a aparţinut adjunctului diplomaţiei de la Pekin, Wang Yi. "Pornim de la punctul la care am întrerupt negocierile acum şase luni şi ştim că vom avea, pe măsură ce avansăm, noi obstacole de depăşit. Comunitatea inter naţională şi-a pus, însă, mari speranţe în noi", a subliniat Wang, cel care, în preziua deschiderii negocierilor, a navetat între delegaţiile participante. China şi-a propus să nu permită neprevăzutului să joace vreun rol de această dată. Există deja un proiect de document final care include un plan în etape în vederea dezamorsării crizei atomice nord-coreene.

James Kelly, negociatorul Statelor Unite, a apreciat că ţara sa aşteaptă "un demontaj total, verificabil şi irevocabil a programului atomic", precizînd că este vorba de întregul arsenal dotat cu uraniu şi plutoniu. În schimb, Coreea de Nord va primi, nu doar din partea Statelor Unite dar şi din partea lor, garanţii de securitate. "Preşedintele Bush a dat asigurări că SUA nu doresc să cucerească sau să atace Coreea de Nord", a comentat Kelly.

Gazdele chineze au aflat că Phenianul este dispus să discute şi despre programul de exploatare a uraniului, despre care afirmase, pînă acum, că nu există. Ministrul adjunct de Externe al Coreei de Nord, Kim Kye Gwan, a vorbit despre nevoia de a depăşi contradicţiile politice enorme ce despart ţara sa de Statele Unite. "Vom da dovadă de felxibilitate, pentru a putea coopera", a conchis diplomatul de la Phenian, lăsînd, cu această frază, loc pentru optimism. Desigur, aceasta nu va fi ultima rundă de negocieri, însă dezgheţul ar urma să apropie Coreea de Nord de asistenţa internaţională, în condiţiile foametei generalizate ce stăpîneşte ţara.

Sextetul ar putea rămîne la Beijing trei zile dar şi mai mult, oficialii chinezi refuzînd să speculeze pe marginea duratei convorbirilor. În orice caz, concluziile discuţiilor nu pot fi trase mai devreme de sfîrşitul sfîrşitului de săptămînă.