Optimism şi ceaţă în Orientul Mijlociu

I s-a reproşat preşedintelui american George Bush că nu s-ar ocupa destul de Orientul Mijlociu şi de aplanarea conflictului dintre israelieni şi palestinieni. Iată că Bush şi-a încheiat vizita efectuată în Israel şi la Rammalah unde şi-a exprimat încrederea în posibilitatea realizării unui ţel pe cât de ambiţios pe atât de măreţ: pacea şi crearea încă în cursul acestui an 2008 a unui stat palestinian democratic, care să convieţuiască alături de statul democratic israelian.

Din unghiul multor observatori, ceaţa care învăluie procesul de pace din Orientul Mijlociu persistă însă şi nu se va risipi nici multă vreme după ce se vor fi stins ecourile acestei vizite.

La Ierusalim, Bush le-a atras atenţia palestinianilor că puternica alianţă dintre America şi Israel constituie o garanţie de securitate pentru acest din urmă stat, ca stat evreiesc. Or, deocamdată, un impediment major în calea unei păci reale şi durabile e faptul, că prea puţini palestinieni sunt dispuşi să accepte Israelul ca stat evreu.

Concomitent, Bush le-a cerut israelienilor să–şi desfiinţeze aşezările edificate fără aprobare oficială şi să pună capăt ocupaţiei, astfel încât să se poată crea un stat palestinian pe un teritoriu contiguu. Or, oficialităţile de la Ierusalim au subliniat odată în plus că n-au de gînd să oprească dezvoltarea centrelor de populaţie de pe malul apusean al Iordanului, ori să considere cartierele evreieşti din estul Ierusalimului ca fiind „colonii”.

În plus, Israelul se află sub un permanent tir de rachete din Gaza. Israelienii au reliefat că pacea nu se va putea face dacă nu încetează terorismul, iar Gaza, controlată de organizaţia islamistă Hamas, continuă să fie un focar de terorism şi extremism inspirate şi susţinute de Iran. Care „continuă să fie o ameninţare la adresa păcii mondiale”, după cum a ţinut să precizeze George Bush, arătîndu-se alertat nu doar de natura regimului de la Teheran, ci şi de posibilitatea ca acest stat pe cît de agresiv pe atît de netransparent să-şi continue proiectele de fabricare a bombei atomice.

Devreme ce Iranul ameninţă atât regimurile statelor din golf şi Israelul dorinţa lui Bush de a convinge ţările arabe să se ralieze deopotrivă eforturilor de izolare a Iranului şi strădaniilor de pace în conflictul israeliano-palestinian e cât se poate de rezonabilă.

Nu e însă deloc clar că şeful Casei Albe va izbuti acest veritabil tur de forţă de a scoate ţările arabe din pasivitate în răstimpul scurt rămas până la expirarea mandatului său. Cu atît mai mult cu cît palestinienii şi lumea arabă îi ceruseră lui Bush să forţeze Israelul să procedeze la noi concesii unilaterale. Or, preşedintele american a refuzat ideea unui dictat al SUA. Pe bună dreptate, devreme ce pacea cu de-a sila nu se poate face.

La fel de greu e de crezut într-un acord de durată, câtă vreme palestinienii nu optează ei înşişi, clar şi fără echivoc, pentru democraţie.

În aceste condiţii cu totul precare, optimismul afişat de preşedintele american în Israel pare multor analişti deplasat. Ce-i drept, optimismul poate fi benefic, în special în situaţii disperate. E în orice caz o atitudine mai eficientă decît pesimismul negru sau scepticismul perpetuu.

Dar e greu de crezut că speranţele exprimate de Bush vor pune capăt tirurilor de rachete din Gaza, sau îi vor da lui Mahmud Abbas posibilitatea de a-şi recupera controlul asupra fâşiei, în care domneşte Hamas.