Orașul care trăiește de pe urma refugiaților

Thomas Pournaras, un pensionar cu stare materială bună în orașul grec Polykastro, la granița cu Macedonia, își face griji din cauza refugiaților din satul învecinat Idomeni. Nu doar pentru că aceștia au sosit aproape fără oprire în ultimele luni, ci pentru că acum trebuie să plece. De marți au început operațiunile de evacuare a miilor de refugiați din tabăra de la Idomeni. Ei sunt mutați în centrele speciale administrate de statul elen în regiunea Salonic. Tabăra supraaglomerată de la Idomeni, care se scufunda în noroi după fiecare ploaie, va fi astfel desființată.

Bărbatul din Polykastro nu crede că evacuarea este o veste așa de bună: "Înțeleg că acești oameni au nevoie de condiții de trai mai bune", spune Pournaras, în dialog cu DW. Familiile de refugiați cu copii mici au de suferit masiv în urma temperaturilor ridicate din timpul verii, fiind supuse și unor riscuri sporite de infecții. Pe de altă parte: "Mă tem că economia din regiunea noastră se va prăbuși după plecarea lor și a ONG-urilor care i-au sprijinit", explică pensionarul.

Polykastro este un oraș-garnizoană tipic din nordul Greciei: nu este o așezare frumoasă, dar este una simpatică, animată, în general plăcută. Fațadele de beton domină imaginea orașului. În vremurile bune, peste 3000 de soldați erau staționați în regiune; azi mai sunt doar 800, după multiple tăieri de costuri. Altfel, șoferii de tir sunt singurii oaspeți din Polykastro - asta până 2015, când în zonă au apărut reprezentanți ai ONG-urilor din lumea întreagă, pe fondul crizei refugiaților. "De atunci, toate locuințele și subsolurile din oraș sunt date în chirie, ONG-urile au fost pentru economia locală un sprijin la fel de mare ca pe vremuri armata", spune bărbatul care trăiește în acest oraș de 46 de ani.

Să dai și să iei

Pournaras crede că este un lucru bun faptul că localnicii i-au ajutat mereu pe refugiați, fără să profite de pe urma acestora, chiar dacă nici ei nu se bucură de o situație prea bună. Deseori, localnicii le-au dat refugiaților alimente sau chiar au gătit pentru ei. Poștașul Panagiotis Depoudis este de aceeași părere. Locuitorii "ajută și sunt la rândul lor ajutați". ONG-urile au contribuit major la reducerea șomajului în zonă, remarcă Depoudis cu satisfacție. El nu crede că toți refugiații din Idomeni vor fi relocați în următoarele săptămâni.

"Capacitățile scăzute de cazare sunt problema principală, care poate fi atenuată, dar nu rezolvată complet", spune bărbatul de 50 de ani. De aceea, politicienii locali și ONG-urile ar face bine să dezvolte rapid un plan de integrare și educare a copiilor refugiaților. Cel târziu în septembrie, după vacanța de vară, un astfel de concept ar trebui elaborat, insistă Depoudis.

Atena este decisă să continue evacuarea taberei de refugiați de la Idomeni. În jur de 2000 de refugiați au părăsit pașnic tabăra în prima zi a acțiunii, potrivit guvernului. Presa nu este binevenită la fața locului în timpul evacuării iar jurnaliștii sunt obligați să urmărească de mai departe operațiunile: de la o intersecție situată la 5 kilometri de Idomeni, fără să vadă nimic din ceea ce se întâmplă acolo. Acces la tabăra de refugiați au momentan doar reporterii agenției de știri de stat ANA și ai televiziunii de stat ERT. Cele două instituții de presă ignoră însă subiectul în programele lor. Toți ceilalți jurnaliști sunt trimiși înapoi de poliție. Pe drumul spre Polykastro se observă însă și altceva: niciun refugiat nu se mai află în drum spre Idomeni. Poliția este peste tot, autobuzele sunt verificate, mașinile suspecte sunt oprite.

Șoferi de taxi, traficanți de persoane?

Și taxiurile sunt considerate uneori vehicule suspecte, dacă transportă persoane spre graniță. O afacere riscantă, dar profitabilă pentru taximetriști? "Nu aș face niciodată așa ceva", spune taximetristul Lazaros. El explică că poliția nu știe de glumă și îi consideră pe șoferii de taxi cu refugiați la bord drept traficanți de persoane. De aceea el evită să se deplaseze spre Idomeni. În urmă cu două săptămâni, Lazaros s-a deplasat cu doi clienți greci înspre Gevgelija, de cealaltă parte a frontierei greco-macedonene. Și clienții nu erau sigur refugiați? "Nu, nici vorbă, doreau să joace acolo la un turneu de poker", spune Lazaros. Un alt aspect al vieții de zi cu zi la granița de nord a Greciei.