Ora societăţii civile

Inundaţiile precum şi celelalte calamităţi sunt momentele de graţie ale guvernanţilor, momentele în care aceştia îşi oferă sprijinul şi compasiunea, legitimându-şi atfel dreptul de a se afla la putere prin capacitatea de a le oferi oamenilor ajutor în situaţii de criză.

Majoritatea liderilor politici din ţările industrializate occidentale se aflau în concediul de Sărbători, când valurile tsunami au inundat suprafeţe imense în Asia de Sud, şi au înţeles abia încet că societatea civilă recunoscuse înaintea lor gravitatea momentului şi necesitatea de a acţiona. Bisericile şi organizaţiile nonguvernamentale au intervenit imediat organizând convoaie de ajutor pentru regiunile în criză cuprinzând îmbrăcăminte, alimente şi medicamente.

Turiştii înşişi, cei care se aflau în siguranţă în timpul catastrofei, s-au grăbit să-şi ofere ajutorul cu sprijinul rudelor şi prietenilor din Europa, lansând apeluri de ajutorare prin intermediul internetului şi telefoniei mobile. Iar cei ”de acasa”, mai ales europenii, au ajutat cât au putut, organizându-se în familii, cu vecinii, prin intermediul diverselor asociaţii, şi au colectat donaţii impresionante. Germania a donat deja 200 de milioane de dolari, cea mai mare donaţie din fonduri private de până acum.

Dorinţa de a înnoda relaţii de solidaritate, de a-şi manifesta compasiunea, de a ajuta la alinarea suferinţei umane, de a înlătura sărăcia şi bolile din lume, acestea sunt valorile ”naive” sub care se reunesc zilele acestea cetăţenii din toată lumea. Iar solidaritatea lor se manifestă mai sincer şi mai copleşitor, ca în cazul fiecărei calamităţi naturale, când catastrofa nu se produce din vina oamenilor, când analize complicate ale situaţiei sunt de prisos, iar neîncrederea şi scepticismul în eficacitatea ajutorării nu prind rădăcini.

Cotidianul american ”Washington Post” a denumit această solidaritate nemaiîntâlnită, cu o undă de scepticism, ”un val de compasiune globală difuză şi opacă”. Dar globalitatea nu este legată ea însăşi de un sentiment difuz şi de temerile de a nu-şi mai găsi locul în cadrul noii orânduiri a lumii de ”sat globalizat”? Sat, în care funcţionează principiul puterii şi al banilor, şi care permite astfel, de asemenea, tentativele de impunere a principiilor fundamentaliste în plan mondial cu ajutorul violenţei şi terorii.

De aceea, mulţi oameni speră ca în aceste împrejurări să se contureze cu claritate un răspuns la întrebarea în ce scop sunt folosite resursele globale? Pentru a menţine structurile de putere şi dominaţie sau pentru a satisface necesităţile existenţiale ale omenirii? Acesta este momentul societăţii civile, dar rămâne de văzut, dacă angajamentul şi dragostea de semeni, eforturile şi munca necesitate de comunitatea internaţională sunt suficiente pentru a conduce la instituirea acestui consens al valorilor civice. Şi aceasta, mai ales după ce aparatele de filmat se vor retrage din regiunile în criză.