Orientul Apropiat a primit o nouă şansă

Organizaţia Naţiunilor Unite a recunoscut cu largă majoritate ţinuturilor autonome palestiniene calitatea de stat nemembru cu statut de observator. Este o decizie înţeleaptă care va stimula pacea şi stabilitatea regiunii.

Rezultatul este cât se poate de clar. 138 din totalul de 193 de state membre ale ONU au votat în favoarea cererii palestiniene, de a i se recunoaşte calitatea de stat cu rol de observator. Dar, ce înseamnă de fapt 138 de ţări dintr-un total de 193? Este un triumf al palestinienilor şi o blamare la scară internaţională a adversarilor lor? Este o înfrângere a Israelului, care va încerca în perioada următoare să facă orice pentru a muşamaliza votul Adunării Generale a ONU? În ambele tabere, palestiniană şi israeliană, se aud voci care susţin acest lucru.

Nu este însă cert că astfel de puncte de vedere sunt de ajutor în perioada următoare. Mai ales că decizia poate fi interpretată şi în alţi termeni, cum ar fi apariţia unei noi şi imense şanse pentru instaurarea, în sfârşit, a păcii şi securităţii în regiune. Mai ales statul evreu are de satisfăcut acum mari aşteptări fiindcă numeroşi israelieni se îndoiesc de voinţa de pace a palestinienilor şi aceste dubii sunt masiv alimentate de mass media. De exemplu, istoricul Shlomo Sonim a scris recent în ziarul "Jerusalem Post", că palestinienii intenţionează prin cererea pe care au depus-o la ONU, nici mai mult, nici mai puţin, decât să distrugă Israelul. Ţelul lui Abbas, afirmă acelaşi autor, nu este să înfiinţeze un stat palestinian dornic de pace, dispus să coabiteze cu Israelul, ci să înlocuiască Israelul. Iar plasarea cererii pe masa ONU nu este altceva decât o perfidă formă de continuare a războiului cu mijloace juridice.

Astfel de teze sunt greu de înţeles, cu atât mai mult cu cât conducerea palestiniană preia o dată cu noul statut şi o sumedenie de răspunderi şi obligaţii. Ea se supune mai mult decât până acum structurilor internaţionale, este mai mult decât până în prezent silită să respecte regulile jocului diplomatic. Se ştie din experienţă că instituţiile îşi pun mai puternic pecetea asupra unui om care are de-a face cu ele, decât reuşeşte acel om să schimbe instituţiile.

Şi din perspectiva politicii sale de colonizare, Israelul nu are de ce să-şi facă griji. Căci, dacă palestinienii, în virtutea noului lor statut, depun plângere împotriva politicii israeliene de colonizare în faţa Tribunalului Internaţional de la Haga, Israelul primeşte tocmai acolo marea şansă de a-şi vedea confirmat punctul de vedere privind legalitatea colonizării ţinuturilor arabe. Iar dacă se va demonstra că edificarea coloniilor încalcă norme ale dreptului internaţional, atunci nimic nu împiedică judecarea cauzei în faţa Curţii de la Haga. Dreptate nu se poate face decât judecând potrivit aceloraşi criterii.

Germania s-a abţinut la votul din Adunarea Generală a ONU. Această decizie a fost precedată de mari ezitări. Prin abţinere, guvernul de la Berlin a demonstrat însă că nu-şi însuşeşte poziţia delegaţiei israeliene, care a respins cu vehemenţă procedura până în ultima clipă. Ministrul federal de Externe, Guido Westerwelle, s-a declarat sceptic în privinţa rolului benefic pe care iniţiativa palestiniană l-ar putea juca în acest moment pentru relansarea procesului de pace. Totuşi, el a subliniat că iniţiativa palestiniană şi Germania au în comun ţelul edificării a două state vecine care să convieţuiască în pace.

Că Germania s-a abţinut de la vot - aceasta demonstrează de asemenea că liderii de la Berlin au fost foarte conştienţi de atenţia cu care sunt urmăriţi la Ramallah şi în lumea arabă. Cu numai o săptămână în urmă, israelienii şi palestinineii au pus capăt unui război scurt dar sângeros, soldat cu moartea a aproape 200 de oameni. La New York, în epicentrul diplomaţiei globale, aproape 200 de state au decis acum cu privire la statutul teritoriilor autonome palestiniene. Prin asta au stabilit de asemenea, măcar parţial, caracterul viitor al conflictului. Acesta devine, potrivit practicii politice verificate de-a lungul ultimelor decenii, instituţionalizat şi internaţionalizat. Dacă Germania ar fi votat împotrivă, înţelegerea pe care ar fi găsit-o în lumea arabă ar fi fost minimă.