Osterode - cenuşiul unui lagăr de rromi

În nordul oraşului Mitroviţa, în spatele unui gard înalt de trei metri, întărit cu două rânduri de sârmă ghimpată, pot fi zărite şiruri întregi de barăci, containere şi o singură clădire. În ghereta de la intrarea în perimetrul lagărului Osterode, fost campus al soldatilor francezi din KFOR, este amenajat un birou.

Igor Zlatkovic, directorul lagărului, explică: "Momentan, în lagăr trăiesc aproape o sută de familii. În total sunt 380 de persoane. Misiunea noastră este de a îmbunătăţi condiţiile de trai de aici, de a ne ocupa de infrastructură şi de cabinetul medical, precum şi de a organiza activităţi în Centrul pentru Femei şi Tineret. Condiţiile sunt acceptabile, dar nu ideale."

Halil Toska, un locuitor al lagărului, provine din Bair, situat în sudul Mitroviţei. Bărbatul povesteşte că, după încheierea războiului, nu s-a mai putut întoarce înapoi. În lagăr, mai spune el, se trăieşte prost. "Am doi copii şi nu primesc niciun ajutor. Situaţia e foarte gravă, dar nimeni nu se ocupă de noi. Acum a venit iarna, e frig, iar barăcile nu au niciun fel de încălzire."

"Dacă as reuşi să ajung în Germania, i-aş săruta pământul"

La Osterode, condiţiile de trai sunt mizere aşa încât ocupanţii lagărului sunt decişi să nu-i primească acolo pe refugiaţii rromi ce urmează a fi trimişi din Germania. Un tânăr ne spune mai multe:

"Mă numesc Dzemzit Jahirovic şi vin din Kosovska Mitroviţa. Am trăit 16 ani în Germania, în regiunea Steinfurt. Acolo am învăţat, acolo mi-am terminat şcoala. Am calificare de mecanic auto, mi-am făcut ucenicia la Citroen. Aici nu sunt locuri de muncă şi nu ne merge bine. În două luni împlinesc 19 ani. Cea mai mare dorinţă a mea şi a familiei mele este să ne întoarcem în Germania. Dacă aş reuşi să ajung înapoi acolo, i-aş săruta pământul. În Germania am spus mereu ca eu nu cunosc altă ţară. Patria noastră e Germania pentru că acolo suntem născuţi, nu aici." Şi Dzemzit este împotriva expluzării refugiaţilor rromi din Germania. "Vă rog nu-i trimiteţi acasă. Aici nu e de trăit!", adaugă el.

Sătui de reporteri

În lagăr domneşte sărăcia. Cui îi merge mai bine locuieşte într-o clădire solidă din sectorul trei. Cine dispune de mai puţin stă în containerele metalice din sectorul doi, iar cei mai săraci trăiesc în sectorul unu, în barăci. Afară e frig şi aproape nimeni nu mai iese din casă. Locuitorii lagărului sunt oricum sătui de reporteri. Dzemzit se oferă să ajute echipa DW şi bate la o uşă. Oamenii se arată totuşi dispuşi să vorbească.

"Nu ne e bine aici şi nu ne ajută nimeni. Nu avem lemne pentru foc, încălzire nu e, alimentele lipsesc. Copiii sunt desculţi. Suntem nevoiţi să adunăm resturi de mâncare din containerul de gunoi", spune Safeta.

Într-adevăr, femeia nu exagerează. O fetiţă merge cu picioarele goale pe asfalt. Tremură de frig. Safeta spune că nu-şi mai aminteşte când a mâncat ultima oară pe săturate. Cu întoarcerea refugiaţilor din Germania nu este de acord. Familia ei, formată din opt persoane, trăieşte într-o cameră cu două anexe minuscule. "Nu e loc nici pentru noi, darămite pentru alţii!"

Autori: Esat Ahmeti, Claudia Ştefan
Redactor: Rodica Binder