Otrăvurile securităţii

Dosarele Hertei Müller şi ale fostului ei soţ Richard Wagner, în pofida acribiei şi a grijii răuvoitoare faţă de detaliu, cu care au fost întocmite ani la rînd de securitate, nu conţin nici măcar un cuvînt adevărat.

Fiindcă pînă şi atunci cînd datele par a fi corecte, fiecare cuvînt este răstălmăcit, deformat, instrumentalizat, pus în lumina tulbure a unor învinuiri. Cînd un stat se transformă în duşmanul propriilor săi cetăţeni îşi tratează victimele ca pe nişte făptaşi.

Seria enunţurilor cu care începe amplul articol publicat în cotidianul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG constituie, pentru cititorul unei prese în care prea de timpuriu pare a se aşterne uitarea peste crimele comunismului, o cheie de lectură şi de înţelegere a unor fapte inimaginabile.

De pildă că, printr-o diabolică perversiune, aceleaşi organe ale securităţii care au urmărit şi reprimat un autor, obligîndu-l, pentru a-şi salva viaţa, să se refugieze în occident, prin filierele ei oculte lansează în lumea liberă zvonul că refugiatul ar fi nimic altceva decît …un agent al securităţii!!

Într-un amplu eseu publicat în această vară în revista DIE ZEIT, sub titlul „Securitatea acţionează pe mai departe”, reprodus parţial în numărul pe luna noiembrie al publicaţiei lunare CICERO, Herta Müller descria pentru prima dată în paginile presei, amintita procedură şi prin ce i-a fost dat să treacă în perioada cît a fost urmărită, anchetată, ameninţată de securitate în România, dar şi odată ajunsă în Germania.

Articolul, Herta Müller l-a scris după ce în sfîrşit şi-a putut consulta propriul dosar, care acum se află dat în păstrare, fostului ei soţ Richard Wagner.

Cînd scriitoarea germană originară din România s-a adresat CNSAS, spre a-şi consulta propriul dosar, acesta a fost „de negăsit.” Abia anul trecut Richard Wagner, cerîndu-şi propriul său dosar, a ieşit la iveală şi cel al Hertei Müller, sub numele conspirativ „Cristina”. Coperta acestuia este reprodusă în cuprinsul articolului, la el ca şi fotografia altor două documente. Spre deosebire de STASI din fosta RDG, securitatea din România comunistă a dat nume conspirative nu doar agenţilor, ci şi victimelor.

Articolul publicat în cotidianul FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG scoate la lumină, însoţită de explicaţiile oferite de Richard Wagner, amara epopee a punerii sub urmărire încă din anii 70 a Hertei Müller, ca şi a scriitorilor membri ai Grupului de Acţiune Banat, dar şi observarea de către SRI a scriitoarei germane cînd, după 1989, ea a vizitat România.

Dosarul „Cristina” a fost început în 1983, dar în august 1993, o ştampilă atestă copierea acestuia pe un microfilm. Or, la acea dată securitatea nu mai exista, relevă Richard Wagner, care posedă o adevărată arhivă a rezistenţei. Scriitorul german originar din România îi atrage atenţia atît autorului articolului, Hubert Spiegel, cît şi implicit cititorilor, că dacă lucrurile sunt privite doar de la 1989 încoace, nu se poate înţelege tot ceea ce s-a întîmplat în România înainte şi în cazul dat, cu scriitorii germani membri ai Grupului de Acţiune Banat şi ai Cenaclului Adam Müller-Guttenbrunn.

Cronica cufundării României în teroare este evocată de Richard Wagner laconic, la obiect, cu date şi probe la „dosar”, dar şi cu descrierea unor episoade sinistre din viaţa de zi cu zi, în întunecaţii ani siniştrii ani 80. Autorul articolului observă că Richard Wagner, care nici măcar odată nu aduce în discuţie propriile sale cărţi, deplînge faptul că opinia publică din Germania aproape că nici nu mai ia act de scriitorii germani din Banat, odinioară atît de apreciaţi, că se interesează încă şi mai puţin de soarta fostelor victime ale securităţii, urmărite şi după ce au ajuns în occident, aşa cum o dovedeşte chiar dosarul Hertei Müller, oricît de incomplet ar fi.

De altfel, şi dosarul lui Richard Wagner a fost „epurat”. Început „abia” în 1980, el conţine informaţii în mod flagrant anterioare „momentului”.

Astăzi, Richard Wagner ştie despre securitate mult mai multe detalii decît ar dori să afle opinia publică din România, dar şi cea din Germania.

Că premiul Nobel atribuit Hertei Müller va schimba situaţia este puţin probabil. Efectul este însă altul: el dovedeşte că Richard Wagner şi colegii săi au procedat bine refuzînd, pe cînd aveau vreo 20 de ani şi sub ochii lor scurtul episod al deschiderii se stingea, să creadă că totul ar fi fost pierdut.

Că aşa stau lucrurile, o demonstrează şi o manifestare literar-storică desfăşurată la Ulm la începutul lunii octombrie, relatată în ultimul număr al publicaţiei SIEBENBÜRGISCHE ZEITUNG. Sub genericul „Pe cînd eram fascişti” Richard Wagner, Johann Lippet, Horst Samson şi Helmuth Frauendorfer, cu toţii scriitori şi publicişti germani originari din România, au dezvăluit pornind de la cartea lui Johann Lippet, intitulată „Viaţa unui dosar. Cronologia unei spionări”, proporţiile incredibile ale delaţiunii ca şi mecanismele prin care securitatea a forţat chiar rude şi prieteni să-i spioneze pe scriitorii suspecţi.

Aceasta,deşi grupul de scriitori germani consideraţi comunişti de unii membri ai minorităţii germane şi fascişti de agenţii securităţii, nu voiau altceva decît „să facă literatură, o literatură germană modernă care să fie luată în considerare nu numai în România, ceea ce în cele din urmă ne-a şi reuşit”, a declarat Richard Wagner, rezumînd destinul lor comun.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz