Păcatul originar al politicii româneşti

Într-o democraţie de factură tradiţională, partidele sînt extrem de importante, ele fiind acele organizaţii care exprimă principalele opţiuni politice ale societăţii şi care concurează pentru preluarea administraţiei.

Chiar dacă nu mai putem vorbi astăzi nici în vestul Europei de puritate doctrinară, totuşi partidele se disting unele de altele în democraţiile vechi şi trecerea dintr-o parte într-alta nu se face cu uşurinţă.

Dar nu pentru că ar interzice-o cineva, ci pentru că aderenţilor li s-ar părea ciudat să renunţe dintr-o dată la tot ce au fost pînă atunci, la ideile profesate, la prietenii de luptă politică, la simbolurile afişate, şamd. Apartenenţa la un partid este o componentă importantă a identităţii personale.

În România însă, tipul acesta de ataşament este foarte rar întîlnit. Cluburile de forbal au o putere de coagulare mai mare decît partidele, sau în orice caz au avut-o pînă nu demult. Dinamo, Steaua sau Rapid au fost « partide » între care schimburile de suporteri păreau imposibile.

Fenomenul migraţiei politice care a atins iarăşi un moment de vîrf arată, aşadar, că partidele româneşti nu seamănă întru totul cu partidele dintr-o veche democraţie. Ele par să fie ceva diferit şi explicaţia ar trebui căutată în trecut.

În 1990 se înscriseseră deja citeva partide politice cu rezonanţă istorică: PNTCD luase fiinţă încă din decembrie, în ianuarie s-a constituit PNL şi apoi PSD-ul condus de Sergiu Cunescu.

Toate aceste partide aduceau cu ele o istorie şi, implicit, opţiuni puternice şi o mare capacitate de coeziune internă. Dacă FSN nu ar fi participat în alegeri şi nu s-ar fi transformat în partid, atunci viaţa politică românească fi avut un cu totul alt curs.

Aşa însă, intrarea FSN în alegeri a adus în prim plan un partid care nu avea nimic în comun cu o organizaţie democratic instituită şi care a propus, pe de o parte, modelul autoritar al organizaţiei impuse « de sus » iar pe de alta parte, a stimulat apariţia altor partide de acelaşi tip ca PUNR sau PDAR.

În acest context ucigător pentru democraţie, partidele istorice s-au atrofiat sau au fost nevoite să recurgă la operaţii de altoire cu grupări de felul celor descrise mai sus. În consecinţă, liberatea de asociere a fost pur şi simplu alterată, ea neexistînd decît ca simplă declaraţie constituţională.

Nu e de mirare că aderenţii unui partid trec cu uşurinţă dintr-o parte în alta odată ce au aflat că nu au de suferit nici o pedeapsă. Acesta a fost păcatul originar al democraţiei româneşti care este plătit din greu şi astăzi.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Rodica Binder