Părinţii care-şi ucid din mers odraslele de bani gata

Bacalaureatul românesc, asemeni atâtor alte examene, este - volens-nolens - lovit de subiectivitate. Şi nu este vorba doar de calitatea actului educaţional din România. În fond, notele pe care le ia un absolvent la examenul de maturitate sunt nu doar rezultatul acumulărilor din anii de liceu. Contează oarecum şi somnul din noaptea premergătoare marelui test. De exemplu.

Poţi fi tobă de carte şi să te îndrăgosteşti lulea în ajun de examene şi, oricât ai fi de stăpân pe emoţiile tale, tot îţi scapă, acolo, de o zecime, de o sutime. Despre două sutimi este vorba în unul dintre scandalurile de corupţie legate de Bacalaureatul românesc: în 2011, şeful Vămii din Caraş Severin a intervenit pe lângă comisia de la bac pentru a se asigura că fiica lui va lua nota necesară admiterii la o facultate de psihologie din Marea Britanie.

Fiica, altfel o elevă eminentă, a avut de mai multe ori ghinion. Întâi de toate, media ei reală la Bacalaureat a fost de 9,48 - adică două sutimi sub baremul britanicilor; care două sutimi, cum spuneam, nu sunt neapărat cele mai relevante pentru capacităţile unui tânăr. Următoarele ghinioane ţin de faptul că este fata tatălui ei. Funcţionar public aflat, în România, într-o poziţie influentă, acesta a încercat să abuzeze de poziţia sa în beneficiul copilului - iar copilul ştia asta, de vreme ce a fost învăţat cum să lase urme pe lucrare, pentru ca aceasta să fie recunoscută de către dascălii din comisie. În fine: în perioada aceea, instituţiile statului român erau cu ochii şi, desigur, urechile pe vameşii din Caraş Severin, ceea ce tatăl, şeful respectivilor vameşi, chiar nu avea cum să nu ştie.

Şi ar mai fi un ghinion: acela de a se fi născut într-o ţară în care părinţi aşa cum este tatăl ei sau fosta ministră Sorina Plăcintă au impresia că totul li se cuvine numai pentru că au posibilitatea de a cumpăra orice. Inclusiv libertatea de a defrişa spaţiul public de dragul copiilor.

Tatăl elevei din Reşiţa care aspira la studiul în Marea Britanie nu a avut nici măcar bunul simţ de a se asigură că fiica trece baremul; şi-a dorit (şi a cerut comisie) nota 10. Şi nu, aici nu se aplică acel "orice părinte doreşte ce e mai bun pentru copilul lui"; aici este vorba de faptul că astfel de personaje nu înţeleg că dacă accesul este interzis şi încălcarea regulii se amendează cu un leu, nu puterea de a plăti amenda contează ci ideea de a respecta o regulă.

Printre victimele acestor personaje se numără societatea, în ansamblul ei, cetăţenii oneşti sau fără resurse materiale comparabile, tinerii care învaţă anumite modele de viaţă şi ajung, uneori, să-şi desconsidere proprii părinţi, dacă aceştia nu sunt în stare sau refuză să le facă hatârurile după cum au văzut că se întâmplă în cazul copiilor de bani gata.

Nu în ultimul rând, victimele acestor personaje sunt înşişi copiii lor. Uneori pierd vizibil şi, poate, fără vină sau contrar voinţei lor, cum a fost cazul elevei de la Reşiţa. Alteori, în schimb, picajul nu este la fel de palpabil ci se produce lent, survenind progresiv, în timp. Realitatea bate filmul lui Călin Netzer - în realitate, poziţia copilului de bani gata se schimbă foarte rar.