1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pa, libera circulaţie

Medana Weident10 februarie 2014

Rezultatul plebiscitului elveţian privind îngrădirea numărului de imigranţi e comentat astăzi pe larg încă pe primele pagini ale ziarelor germane. Referendumul a arătat că Elveţia este o ţară divizată.

https://p.dw.com/p/1B6Bl
Imagine: Reuters

Frankfurter Allgemeine Zeitung atrage atenţia că dacă un astfel de referendum ar fi organizat şi în alte ţări europene, ne-am putea aştepta din capul locului la o susţinere mare a propunerii de limitare a numărului imigranţilor.

Ideea o regăsim şi în comentariul publicat de Süddeutsche Zeitung cu titlul "Libera circulaţie? Nu, mulţumesc". Astfel, "dacă olandezii, germanii sau francezii ar fi chemaţi la urne pentru a se pronunţa pe tema migraţiei, rezultatul nu ar arăta cu mult altfel decât cel elveţian. Pentru că şi în UE se fac simţite riscurile şi efectele secundare ale liberei circulaţii a forţei de muncă. Deloc de mirare dacă ne gândim că pe nici un alt continent, demarcaţia între regiunile înstărite şi cele sărace nu este atât de pronunţată ca în Europa".

Cotidianul münchenez mai constată că în această chestiune Elveţia este divizată şi avertizează asupra consecinţelor pe care rezultatul referendumului - oricât de la limită ar fi fost el - le-ar putea avea. "La Bruxelles şi în alte capitale ale UE, decizia elveţienilor va dezvolta o forţă explozivă", mai scrie Süddeutsche Zeitung, atrăgând atenţia că organizarea de plebiscite similare în alte state europene conţine o mare doză de risc.

Die Welt îşi opreşte atenţia asupra scindării Ţării Cantoanelor pe această temă, de vreme ce "regiunile germanofone s-au pronunţat pentru limitarea imigrării, iar cele francofone contra iniţiativei populiştilor elveţieni. Cotidianul berlinez mai aminteşte că "asociaţiile patronatului elveţian sunt alarmate şi anume pe bună dreptate. Urmările acestei decizii istorice ar putea fi catastrofale". Există riscul ca "victoria repurtată, prin polemică, de Partidul Popular Elveţian, SVP, să însemne începutul sfârşitului miracolului economic elveţian".

Tagesspiegel din Berlin constată, la rândul său, că "o fantomă bântuie Europa" şi anume "o fantomă care se opune ideii europene". Ziarul apreciază că decizia electoratului elveţian va da apă la moara adversarilor UE, a partidelor populiste - de pildă din Finlanda, Franţa, Olanda sau Mara Britanie, în contextul alegerilor europene din mai. "Şi formaţiunea germană Alternativa pentru Germania, AfD, va atinge cu uşurinţă pragul de 3 la sută".

Acelaşi Tagespiegel a publicat ieri în ediţia sa online un amplu articol pe acelaşi subiect cu titlul "Teama de celălalt" şi arată cum a reuşit Partidul Popular Elveţian să convingă electoratul: prin sloganuri de genul 'Elveţia elveţienilor' sau 'Barca e plină'. 80.000 de imigranţi anual (în ultimii ani), la o populaţie de opt milioane e considerabil. Numărul străinilor în rândul populaţiei elveţiene se ridică la 25 de procente, iar în campania sa, SVP i-a făcut tocmai pe străini responsabili pentru o serie de probleme, între care şomajul în creştere, trenuri supraaglomerate, drumuri sufocate de maşini, chirii ridicate, pierderea identităţii culturale, sporirea criminalităţii, împovărarea sistemelor sociale, şamd. "Germanii bine pregătiţi le iau locurile de muncă elveţienilor" - a fost un alt argument invocat de populişti. Realitatea e că germanii constituie, după italieni, cea de-a doua mare comunitate de imigranţi din Elveţia, în bună parte persoane cu înaltă calificare - medici, cercetători, manageri.

Cotidianul regional renan Kölner Stadt-Anzeiger o citează, între alţii, pe cancelara Angela Merkel, care a avertizat asupra consecinţelor plebiscitului din Elveţia cu privire la relaţiile dintre această ţară şi Uniunea Europeană, în timp ce Frankfurter Rundschau publică un interviu cu europarlamentarul crerştin-democrat Elmar Brok. Şi Brok vorbeşte de scindarea Elveţiei, apreciind că regiunile francofone ar fi chiar dispuse să adere la UE. Referitor la raporturile dintre Elveţia şi UE şi la acordurile încheiate între cele două părţi, demnitarul european critică decizia Ţării Cantoanelor de a anula, unilateral, unul dintre princiile acestor înţelegeri: libera criculaţei a forţei de muncă. Elmar Brok e şi el de părere că votul elveţienilor ar putea întări forţele anti-UE din Europa. Pericolul e mare ca rezultatul referendumului să joace un rol în alegerile europene, a avertizat Brok.