Pactul Ribbentrop-Molotov şi alegerile de la Chişinău

În 23 august 1939, miniştrii de externe ai Germaniei naziste şi ai Rusiei sovietice, Joachim von Ribbentrop şi Viaceslav Molotov, semnau un pact de neagresiune care conţinea şi un protocol adiţional secret. Prin acest document partea sovietică sublinia „interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia“, în timp ce partea germană, lăsînd mână liberă ruşilor, îşi declara „totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii“. Ca urmare guvernul sovietic avea să trimită României în 26 iunie 1940 o notă ultimativă în care pretenţiile sale erau formulate fără ocolişuri :

„Uniunea Sovietică, se spune în acest document, nu s-a împăcat niciodată cu faptul luării cu forţa a Basarabiei, ceea ce guvernul sovietic a declarat nu o dată şi deschis în faţa întregii lumi. Acum când slăbiciunea militară a URSS a trecut în domeniul trecutului, iar situaţia internaţională care s-a creat cere rezolvarea rapidă a chestiunilor moştenite (…), URSS consideră necesar şi oportun ca în interesele restabilirii să păşească împreună cu România la rezolvarea imediată a chestiunii înapoierii Basarabiei Uniunii Sovietice.“

România, aşa cum se ştie, avea să accepte condiţiile ultimatumului fără cea mai mică împotrivire, iar la sfîrşitul lunii iunie 1940 ruşii pătrundeau deja în Basarabia. „Trupele noastre, nota în jurnal fostul ministru de Externe Grigore Gafencu, se retrag căutînd să-şi salveze echipamentul şi muniţia. Se produc ciocniri – pe alocuri sîngeroase. Ruşii sunt grăbiţi. În unele puncte coboară cu paraşutele. Evacuarea populaţiei româneşti, îndeosebi a funcţionarilor şi a proprietarilor care vor să ajungă în ţară este anevoioasă“.

Rusia a pretins însă în 1940 şi Bucovina de nord, provocînd în primă instanţă supriza Germaniei. În 25 iunie 1940 J. Ribbentrop expedia lui V. Molotov o notă în care preciza: „Germania este fidelă acordurilor de la Moscova. Ea este deci dezinteresată de problema Basarabiei. Pretenţia guvernului sovietic asupra Bucovinei este însă o noutate. Bucovia a fost mai înainte provicia Coroanei austriece. De aceea Germania este, în special interesată de soarta etnicilor germani.“ Germania a tolerat însă mişcare rusească şi s-a angajat să sugereze Românie să accepte pierderea fără împotriviri.

Aşadar după 22 de ani de unificare naţională Basarabia se întorcea sub administraţie rusească. Pentru prima dată Moldova din stânga Prutului intrase în componenţa Rusiei în 1812 şi avea să rămână aşa mai bine de o sută de ani până la încheierea primului Război Mondial. Acest lung interval de timp, care a conţinut practic întreaga epocă a modernizării, nu a rămas fără urmări. Se poate spune cu siguranţă şi astăzi că românii din stânga Prutului, deşi îl celeberază pe Ştefan cel Mare, au anumite dileme identitare, care intră fireşte în toate calculele politice.

Astăzi Moscova, care doreşte să conserve influenţa politică asupra regiunii, sugerează că România ar nutri nelegitime sentimente revizioniste, iar Kievul o spune pe faţă. La Bucureşti cu excepţia unor partide fără influenţă politică reală, ca PNŢCD de exemplu, nu se vorbeşte însă pe faţă de unionism. E adevărat că aluziile la o viitoare reunificare, în diferite forme, sunt tot mai numeroase, iar oficial diplomaţia românească refuză să semneze un tratat de frontieră cu Republica Moldova, afirmând totodată că prezenţa trupelor ruseşti în Transnistria reprezintă o reminiscenţă vinovată a trecutului ei totalitar. Alegerile prezidenţiale care vor urma în curînd la Chişinău se vor desfăşura cu siguranţă pe fundalul acestor rivalităţi româno-ruseşti.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu