1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Palat socialist din Berlin reînvie în Dubai

Laurenţiu Diaconu-Colintineanu19 august 2008

Demolarea palatului Republicii din estul Berlinului aduce profituri frumuşele firmelor implicate în procesul de înfrumuseţare al capitalei germane. Socialismul devine în vremurile economiei de piaţă un bun de export.

https://p.dw.com/p/F0fy
"Palazzo Prozzo"Imagine: AP

Acompaniate de o mare de scântei şi mult zgomoz de utilaje grele, structuri de oţel lungi de 90 de metri, care cântăresc peste o tonă fiecare, au fost transportate de pe şantierul demolării. Nu a fost un sfârşit fericit pentu fostul sediu al Parlamentului RDG, care în afară de rolul politic jucat a fost şi cămin cultural (pentru cei care îşi aduc aminte) cu discotecă socialistă.

Nu multă lume a vărsat o lacrimă la distrugerea fostului "Palazzo Prozzo", lat de 180 de metri şi considerat a fi o adevărată operă de artă atunci când a fost inaugurat în 1976. Cu atât mai puţin firma Schrott-Wetzel, însărcinată cu transportul fiarelor vechi din piaţa berlineză.

Un monstru arhitectural

Palast der Republik soll abgerissen werden
Şantierul demolăriiImagine: AP

Demolarea clădirii se dovedeşte a fi o întreprindere foarte costisitoare pentru administraţia locală, implicând transportul a 56.000 tone de beton, 20.000 tone de oţel, vreo 500 tone de sticlă şi alte materiale. Factura este aşteptată a se învârti în jurul sumei de un miliard EUR, conform unor experţi urbanişti, în ciuda faptului că oraşul nu va câştiga, probabil, decât în jur de 10 milioane EUR din valorificarea materialelor de construcţii.

Structura de oţel a mândrei săli plenare a fost demontată şi încărcată pe mai multe barje cu destinaţia Rosslau. În furnalele Schrott-Wetzel vor fi topite şi pregătite pentru exportul în Dubai. "Calitatea oţelului este excelentă. Nu vom avea nicio problemă în a găsi pieţe de desfacere", spune managerul Henryk Wetzel.

Un "palat" va renaşte

Palast der Republik soll abgerissen werden
Piaţa berlineză va primi un nou "look"Imagine: AP

Oţel din fostul "palat" socialist berlinez va fi utilizat în Dubai la construcţia proiectului "Al-Burj" de 1200 metri înălţime. Imobilul de 228 de etaje, denumit "super-turnul" va fi cea mai înaltă clădire din lume la finalizarea din 2010. Până în prezent au fost exportate în Dubai două barje, fiecare a câte 1600 de tone de oţel.

Nici Berlinul nu se lasă însă mai prejos. După cum era de aşteptat în locul lui "Palazzo Prozzo" va fi ridicat un monument istoric modern, mai precis un centru cultural al Fundaţiei Humboldt. El va dispune de o faţadă istorică reminiscentă bombardamentului palatului Hohenzollern, distrus în 1950 de autorităţile comuniste. Urbaniştii sunt de părere că redezvoltarea întregii pieţe îi va permite să devină un punct central al artei, culturii şi ştiinţei.