Paradisul pierdut şi utopia dreptei

Aflat duminică la Timişoara în cadrul primei conferinţe din seria dedicată valorilor dreptei unificate, deputatul de Ploieşti, Sever Voinescu, a făcut, a nu ştiu câta oară, elogiul Alianţei DA: “Ea, din păcate, s-a pulverizat cu mult înainte de a-şi fi consumat potenţialul real din punct de vedere politic. Şi cred, a continuat deputatul, că o construcţie largă, flexibilă, a tuturor forţelor de dreapta, aduse împreună de gândirea doctrinară care le animă, este extrem de necesară României”.
Alianţa dintre PNL şi PD din 2004 rămâne, aşadar, paradisul pierdut al dreptei din România. Dar evocarea aceasta nu este doar nostalgică şi gratuită, ci şi una menită să-i şubrezească pe liberalii, care s-au angajat alături de PSD împotriva Guvernului.
Crin Antonescu spunea şi el că poziţia sa este dificilă; că partidul său face sacrificii alăturându-se unui partid de stânga. El a spus explicit nu o dată că motivaţiile sale nu au de a face cu ideile politice. În România de ani de zile pare să domnească o stare de excepţie care suspendă normalitatea şi recursul firesc la doctrine. La rândul său PDL, în ciuda apelurilor repetate la valori şi doctrine, sau poate tocmai de aceea, este încă departe de a manifesta o unitate de viziune doctrinară. De la guvernarea improvizată sub imperiul urgenţei la lipsa de omogenitate a grupurilor parlamentare, PDL oferă opiniei publice spectacolul unei acţiuni timide şi contradictorii.
La drept vorbind partidul este în derută şi acest lucru se vede în toate detaliile. Duminică conducerea PDL a hotărât ca grupurile parlamentare să nu participe la votul privind moţiunea de cenzură. Este în primul rând o hotărâre care să împiedice dezertările. Cine nu participă la scrutin nu poate nici să voteze în favoarea moţiunii, aşa cum făcuseră destui parlamentari PDL în sesiunea anterioară.
Dar această conduită ciudată, care fusese respinsă la precedenta moţiune ca fiind dezonorantă, exercită o presiune şi asupra aliaţilor politici. Dacă PDL nu va participa la scrutin, atunci voturile în favoarea moţiunii care depăşesc numărul opozanţilor nu ar putea veni decât de la UDMR şi UNPR. Trădarea va fi vădită şi imposibil de negat.
Dezorientarea aceasta este însă firească câtă vreme PDL nu este axat pe nişte valori bine definite şi asumate spontan în practica politică. Votul în circumscripţii uninominale şi oportunismul electoralist au contribuit la rândul lor la alegerea unor deputaţi care nu se regăsesc în tabăra dreptei.
La conferinţa de duminică de la Timişoara, Valeriu Stoica, un neobosit strateg al partidului, spunea cu referire la principiile politice că “nu sunt nişte lucruri abstracte, că ele trebuie să se regăsească în platforma de guvernare, în actul de guvernare”. “Ceea ce trebuie să facem întotdeauna, a continuat Valeriu Stoica, este să verificăm actul de guvernare în raport cu aceste principii, să vedem dacă se află sau nu în concordanţă. Pentru că perspectiva dreptei, a încheiat el, depinde de coerenţa dintre actul de guvernare şi valorile şi principiile pe care le promovează”.
Evident în relaţia cu propriul guvern, parlamentarii ar trebui să fie ei înşişi paznicii acestor valori şi nu subiecţii dezorientaţi ai unei pedagogii administrate de sus. PDL plăteşte acum faptul de a fi fost mai curând produsul unei inginerii politice decît o manifestare naturală a societăţii.
Iar dacă Alianţa DA, apărută natural sub imperiul momentului, este paradisul pierdut al dreptei, ceea ce pretinde acum Valeriu Stoica, vorbind despre coerenţa dintre principii şi acţiunea guvernului, pare să fie, mai curând, utopia dreptei.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident