Paradoxuri elene

Anterior, potenţialii contestatari şi-au condiţionat votul tocmai de iminenta demisie a actualului premier, menită să dea cale liberă formării unui guvern de unitate naţională. Condiţia pare a fi fost acceptată de Papandreou, devreme ce înaintea votului în Parlament, el s-a declarat dispus să se prezinte la preşedintele ţării tocmai spre a facilita instituirea noului guvern. Doar în treacăt a pomenit Papandreou că ar fi dispus să accepte şi negocierile vizînd persoana căreia să-i fie încredinţată conducerea noului executiv. Despre posibilitatea propriei sale demisii însă, nu a suflat o vorbă.

Deşi în politica elenă nimic nu mai este imposibil,foarte puţini mai sunt cei care cred că Papandreou are o reală şansă de a rămîne în continuare în funcţie. După jalnicul episod al anunţării, apoi al retractării referendumului, (la dojenile Bruxelles-ului) Papandroeu nu mai pare frecventabil nici măcar pentru partidul său. Cine îi va locul şi ce se va întîmpla după ce el nu va mai fi la putere – sunt chestiuni care generează instantaneu cele mai controverse opinii.

Socialiştii pledează pentru un guvern de unitate naţională cu participarea tuturor partidelor dar preferabil sub propria lor conducere. Ambiţiosul ministru al finanţelor Evanghelos Venizelos şi-ar asuma cu plăcere dificila misiune. Opoziţia conservatoare în schimb, care cîştigă teren, este adepta unui guvern tehnocrat capabil să netezească calea spre noi alegeri, în intervalul a doar şase săptămîni.

Guvernul de tranzitie - solutia de compromis

Cum îi stă în obicei, Papandreou a mai scos din mînecă o soluţie de compromis: guvernul de tranziţie, din care ar urma să facă parte politicieni cu experienţă, ar putea fi şi cel care să treacă prin parlament programul de austeritate propus de Uniunea Europeană şi în final, să conducă ţara spre noi alegeri, cel tîrziu în martie 2012. La auzul acestei noi propuneri, liderului opoziţiei conservatoare Antonis Samaras nu i-a mai rămas altceva de făcut decît să exclame: măştile au căzut, Papandreou a respins propunerile noastre şi de aceea solicităm acum noile alegeri. În cazul în care conservatorii nu vor fi dispuşi să renunţe la poziţia lor, socialiştilor aflaţi la guvernare nu le va mai rămîne altă soluţie decît să alcătuiască o coaliţie ciuntită cu populiştii de dreapta şi cu liberalii Alianţei Democratice, a fostului ministru elen de externe Bakoyannis.

Opoziţia de stînga pare a fi fost iritată la culme de cele petrecute în noaptea de sîmbătă în Parlamentul de la Atena, simţindu-se chemată să voteze soluţia unui guvern care încă nici măcar nu există. Şi apoi, de ce a trebuit Papandreou să revendice întreaga procedură devreme ce, potrivit aparenţelor, va trebui totuşi să demisioneze?

Or, cine cunoaşte istoria recentă a guvernării Pasok, trebuie să ştie că aceste acrobaţii, jonglerii şi paradoxuri fac parte din strategia rămînerii formaţiunii lui Papandreou, şi a lui însuşi, cu orice preţ, la putere.

În 2002, excedat de funcţii, premierul Costas Simitis se retrage de la conducerea partidului, cedîndu-i locul lui Papandreou, pe-atunci ministru de externe. După un intermezzo „conservator”, socialiştii cîştigă alegerile în 2009, Papandreou fiind cel care, în mod surprinzător, îl înlătură din cursă pe chiar Simitis, binefăcătorul său. Mărul discordiei a fost tot ideea unui referendum. Cu puţină vreme înaintea alegerilor pentru Parlamentul European, Papandreou a promis un plebiscit avînd ca obiect Tratatul de la Lisabona. Ideea l-a scos din sărite pe pro-europeanul Simitis, nedispus la compromisuri. Ar fi o ironie a istoriei dacă în eventualitatea unei demisii a lui Papandreou, Simitis îi va lua locul, în fruntea unui guvern de unitate naţională.

Autor: Jannis Papadimitriou/Atena Deutsche Welle/ Rodica Binder
Redactor: Alina Kühnel