Paranoia oficializată

Comisia specială a Parlamentului investită cu examinarea proiectului minier a dorit să audieze serviciile secrete. De ce? Este neclar. E secundar faptul că SRI şi SIE au refuzat invitaţia comisiei acceptând în schimb să vorbească despre acest subiect în faţa comsiilor parlamentare permanente special investite. Mai important este că invitaţia în sine a sugerat că ar putea exista o legătură între securitatea statului şi proiectul minier.

Cîtă vreme nu ştim în ce ar putea consta depoziţia serviciilor nu putem comenta. Dar este tulburător cât de departe poate să meargă mistificarea. În cazul Roşia Montana, cu excepţia poate a unor prevederi contractuale confidenţiale, aprope totul este la vedere. Tot ce este de spus s-a spus şi se află la dispoziţia publicului pe Internet, prin articole, rapoarte ample, fotografii, grafice, comentarii, apeluri şamd.

Punctul de vedere al RMGC este de asemenea bine cunoscut, poate mai cunoscut decât al opozanţilor, căci a beneficiat de sprijinul marilor televiziuni. Aşadar invitarea serviciilor, al caror punct de vedere nu poate fi publicat, pare o jalnică manevră, menită să sugereze implicaţii tenebroase. Este procedeul cel mai facil şi poate cel mai eficient. Nu spui nimic, dar sugerezi doar că ştii ceva ce nu poate fi spus, că deţii un secret revelator care lămureşte lucrurile într-un sens sau în altul.

Preşedintele comisiei dedicate RMGC a declarat: ”Vrem să vedem dacă acele suspiciuni care au apărut şi în presă, legate de, să spunem, bonitatea firmei sau de posibila influenţare a unor factori decidenţi sunt reale sau nu. Cred că mai bine decat SRI şi SIE nimeni nu ştie", a declarat senatorul PSD.

În realitate SRI şi SIE ştiu ceea ce ştie toată lumea, căci informaţiile lor în proporţie covârşitoare provin în cazul acesta din surse deschise.

Este posibil însă ca lucrurile să fie mai grave decât par. Este posibil ca deputaţii din comisie să fie sinceri. Ei pur şi simplu nu văd nicio contraindicaţie în proiectul minier şi caută atunci să răscolească ”subsolurile” sperând să descopere ceva pe măsura înţelegerii lor. Cum ar fi de pildă că Ungaria doreşte să blocheze proiectul sau că Rusia interesată să vândă gaze naturale speră ca blocarea proiectului RMGC să conducă prin contaminare şi la stoparea explorării gazelor de şist.

În 2010, cu ocazia adoptării unei rezoluţii a Parlamentului European împotriva utilizării cianurilor în minerit, deputatul european Traian Ungureanu spunea că toate protestele împotriva RMGC nu sunt decât a political plot, iar ulterior pe blogul său explica pe larg complotul montat de Budapesta cu complicitatea ungurilor din România. Să fi fost şi Traian Ungureanu sincer? Aceasta ar fi perspectiva cea mai sumbră.

În orice caz, mentalitatea conspiraţionistă este foarte larg răspândită şi trăsătura ei cea mai puternică este că poate argumenta orice. Există conspiraţionişti şi într-o parte şi în cealalată, dar atunci când Parlamentul însuşi dă apă la moară acestor teorii şi scenarii, putem spune că paranoia devine oficială.

Cei care invocă serviciile de informaţiile şi tot felul de experţi în diferite domenii fie sunt simpli diversionişti, fie nu reuşesc pur şi simplu să distingă semnificaţia faptelor. Ei nu reuşesc să vadă , de pildă, că cei care manifestează pe străzile marilor oraşe sunt - aşa cum spunea cu graţie intelectuală Teodor Paleologu, wagnerieni care se ignoră şi care conjură blestemul aurului, protestând împotriva lui Alberich piticul. Mitul, s-ar putea obiecta, are el însuşi un conţinut ezoteric, dar nu spionii sunt cei chemaţi să-l descifreze.