Parlamentul a adoptat programul de austeritate propus de Guvern

Numărătoarea voturilor din seara de marţi a consemnat 228 de voturi în favoarea moţiunii de cenzură şi 197 de voturi împotrivă. Faptul că au lipsit doar 8 voturi pentru ca Guvernul să fie demis a sporit fireşte dezamăgirea Opoziţiei, care a depus o mare energie pentru combaterea programului guvernamental. Guvernul nu are nici el motive de bucurie, deoarece nu poate spune cu toată convingerea că ar fi primit astăzi un vot de încredere.

Legile privitoare la reducerea pensiilor şi salariilor, care se consideră adoptate, se vor aplica de la data întrării lor în vigoare, dar asupra acestui aspect apasă încă o anumită nesiguranţă. Opoziţia a anunţat că va contesta legile la Curtea Constituţională, ceea ce amînă termenul de aplicare. Teoretic nu este exclus ca înaltul for constituţional să respingă legile Guvernului, dar judecînd după întregul context politic acest lucru este puţin probabil.

Victoria de astăzi a Guvernului este, aşadar, începutul unei perioade extrem de dificile din punct de vedere social şi politic. Pînă în prezent cu ajutorul împrumuturilor externe societatea românească a reuşit să atenueze în bună măsură şocul crizei economice, care s-a răsfrînt doar asupra mediului privat, dar de acum înainte statul va trebui să restrîngă drastic cele mai sensibile cheltuieli publice.

Nimeni nu exclude în acest moment posibilitatea ca la toamnă, cînd şocul legilor adoptate se va face simţit cu mai multă putere, să fie declanşate proteste sociale de mai mare amploare. Totuşi manifestaţiile organizate în ultimile săptămîni au fost extrem de firave prin raportare la aşteptările create şi mai ales la tonul denunţător al opozanţilor şi al presei. De aceea multă lume se întreabă dacă nu cumva înclinaţia către revoltă a societăţii româneşti a fost mult exagerată.

În ciuda faptului că Guvernul Boc nu se mai bucură de preţuire, cetăţenii ţării nu sînt poate dispuşi să contribuie la dezorganizarea insurecţională a vieţii publice. O anumită prudenţă şi moderaţie, de care a dat de altfel mereu dovadă societatea românească, ar putea interveni şi de data aceasta pentru a calma situaţia. Niciodată de la căderea comunismului, nu au avut loc în România scene de violenţă socială fără ca ele să fi fost pilotate cinic din umbră, aşa cum s-a întîmplat cu mineriadele şi cu înfruntările de stradă de la Tîrgu Mureş din 1990. Există aşadar, în ciuda unei ambianţe încărcate, premise bune pentru ca România să facă faţă situaţiei cu demnitate.

O dificultate ar putea, paradoxal, să vină de la Guvernul însuşi care, deşi a cîştigat o victorie, nu se bucură de o reală credibilitate. Nici măcar membrii majorităţii guvernamentale nu acordă primului ministru Emil Boc încrederea de care ar avea nevoie, carenţă care difuzează lent în întregul aparat de stat şi în întreaga societate. Opoziţia care percepe cu limpezime acest lucru nu face de aceea economie de fraze caustice. Discursul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu este o mostră caracteristică: „Este penibil să avem în România un astfel de om, care ocupă funcţia de prim-ministru într-o ţară care se vrea europeană“.

Acest mod de a vorbi este fără precedent în viaţa politică românească şi el nu poate să nu aibă urmări. Guvernul are aşadar de luptat nu doar cu nemulţumirea publică enormă, nu doar cu dificultăţile obiective ale unei economii care nu dă semne de redresare, dar şi cu lipsa sa de credibilitate.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor. Robert Schwartz