1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Parlamentul European a adoptat un pachet de legi privind utilizarea pesticidelor

Victor Iulian Tucă14 ianuarie 2009

Programul cuprinde un regulament prin care se reglementează comercializarea produselor fitosanitare şi directiva privind utilizarea durabilă a pesticidelor.

https://p.dw.com/p/GYAC
Imagine: picture-alliance/ ZB

Parlamentul şi Consiliul de Miniştri au ajuns la un acord privitor la realizarea unei liste a substanţelor active la nivel UE urmând ca pesticidele ar urma să fie autorizate la nivel naţional.

Chimicalele toxice mutagene, cancerigene sau toxice pentru reproducţie şi substanţele neurotoxice, imunotoxice sau cu posibile efecte care perturbă sistemul endocrin vor fi interzise, în afara cazului în care efectul lor este fi neglijabil.

Poluanţii Organici Persistenţi (POP) sunt substanţe chimice care persista în mediul înconjurător, se bio-acumulează în organismele vii şi prezintă riscul de a cauza efecte adverse asupra sănătăţii umane. Cele mai importante categorii de POP sunt ca pesticide: aldrin, clordan, DDT, dieldrin, endrin, heptaclor, mirex şi toxafen.


Bethany Richardson, profesor de medicină orientală:

„Este un efect de „bulgăre de zăpadă” care a fost văzut în literatură de specialitate privitor la cum afectează pesticidele sterilitatea bărbaţilor nu numai la prima generaţie dar mai ales la a două. Dacă te uiţi la calitatea produsului (lichidul seminal) în anii 60, adică cu aproximativ 50 de ani în urmă, rata în medie era de 27 milioane de spermatozoizi. Azi a ajuns 20 de milioane”.

Produsele fitosanitare conţinând substanţe susceptibile de înlocuire vor fi evaluate în mod comparativ, deputaţii europeni cerând o perioadă de înlocuire de trei ani în loc de cinci. În plus, trebuie garantat faptul că nu există efecte acute sau cronice inacceptabile, letale asupra albinelor.

În ceea ce priveşte directiva privind utilizarea durabilă a pesticidelor, conform site-lui PE „se interzice pulverizarea aeriană a pesticidelor care poate avea efecte extrem de dăunătoare asupra sănătăţii umane şi asupra mediului.” Derogările sunt doar atunci când această metodă prezintă avantaje evidente în ceea ce priveşte efectele reduse asupra sănătăţii umane şi asupra mediului.

Un alt aspect în reprezintă câmpurile din apropierea cursurilor de apă în care se amenajează zone de protecţie, în interiorul cărora se interzice utilizarea sau depozitarea pesticidelor, în special pentru a proteja zonele de captare a apei potabile stabilite.

Deputata europeană, Daciana Sârbu, a declarat că numărul mare de dăunători existenţi pe suprafeţele agricole din România „ne obligă să folosim tratamentele din avion, însă odată cu intrarea în vigoare a Directivei, aceste pulverizări se vor face doar atunci când nu există soluţii alternative viabile de combatere a dăunătorilor pentru a se asigura un nivel suficient de protecţie a mediului."

Directiva va intra în vigoare în 2011. Surse din PE au spus că în ambele reglementări nu există practic nici un motiv de îngrijorare, fiindcă PE şi Consiliul de Miniştri au ajuns la o înţelegere încă din decembrie iar deputaţii au ajuns, la a doua lectură, la compromisul propus încă din 17 decembrie 2008.