Partide populiste de dreapta în Europa

În primul rând, spune Hartleb, populiştii de dreapta nu ar avea strategii de solutionare a crizei, în afară de strategiile separaţioniste şi antiglobaliste.

Tendinţe populiste de dreapta, în ţările industrializate

De pildă, în statele scandinave, efectele crizei nu se resimt aproape deloc. Nici măcar imigraţia ilegală nu e o mare problemă. Şi totuşi, partidele populiste de dreapta câştigă teren. La ultimele alegeri din Finlanda, partidul “Adevăraţii finlandezi” a cules voturile alegătorilor. Strategia, prin care au câştigat 20 la sută din voturi a fost sloganul “Nu înţelegem, de ce trebuie să plătim pentru portughezi”, explică Florian Hartleb. În ţara vecină, populiştii “Democraţii Suediei” au intrat în parlament pentru prima dată în 2010. După părerea politologului, în ţările bogate, aceste formaţiuni alimentează şi teama celor înstăriţi de a-şi pierde averile. “Un motiv important este aversiunea faţă de bogaţi, de aceea votează clasa de mijloc aceste partide”. Atacul terorist săvârşit de Andreas Brevik, în vara lui 2011 în Norvegia, ar trebui privit ca un caz singular şi nu ca expresie a unei violenţe în creştere, presupune Florian Hartleb.

Violenţele comise de extremiştii de dreapta au şocat şi în Germania. Trio-ul autointitulat “Gruparea Naţional- Socialistă Clandestină” (NSU) a comis crime timp de peste un deceniu, până cînd autorităţile să le dea de urmă. Ajungem astfel şi la Partidul Naţional- Democrat din Germania (NPD), un partid neconstituţional, care poate fi considerat nu numai populist de dreapta, ci extremist de dreapta.

Totuşi, Hartleb vede cu scepticism o eventuală interdicţie a acestuia: “Nu consolidarea partidelor de dreapta e o problema în Germania, ci delictele motivate politic şi o anumită subcultură, răspunzatoare pentru crimele în serie.”

Presiune de dreapta în societăţile liberale

În ţările învecinate Germaniei, se poate sesiza o adevărată presiune de dreapta, în interiorul partidelor. În Belgia, formaţiunea politică rasistă şi populistă de dreapta, Partidul Regional Vlaams Belang, care s-a numit până în 2004 Vlaams Blok, se numără de douăzeci de ani printre partidele cele mai apreciate. Un alt exemplu este Olanda, unde guvernul format din creştin- democrati şi liberali rezistă sub premierul Mark Rutte, numai prin partidul populist de dreapta al lui Geert Wilders, care e a treia fracţiune, ca putere. Florian Hartleb descrie strategia populistului olandez de dreapta : “Geert Wilders le cere olandezilor să consemneze pe site-ul său infracţiunile săvârşite de imigranţii din Europa de Est. Şi prin acestă atitudine, creează nişte temeri difuze".

Tocmai tradiţia liberală a acestor ţări ar putea să ducă la întărirea partidelor populiste de dreapta, crede Stefan Seidenhof, istoric şi preşedinte al Departamentului European, din cadrul Institutului Germano- Francez din Ludwigsburg. Lucrează în prezent la un studiu despre populismul de dreapta în Europa şi e de părere că: “Această viziune liberală, proiectată pe o populaţie definită colectiv, a început să-şi arate neajunsurile, în condiţiile în care ea nu corespunde realităţii.” E şi cazul Franţei, unde se discută despre "o burghezie extinsă, timp în care la periferii, vedem ghetouri”, adaugă Seidendorf.

Dar în timp ce în Olanda, Wilders tolerează un guvern, partidul austriac FPÖ, avându-l în frunte pe Jörg Haider, a făcut chiar o coaliţie în anul 2000 cu partidul conservator ÖVP.

Presiuni de dreapta în ţările în curs de transformare

Şi în Europa de Est partidele de dreapta sunt în expansiune. Mulţi văd aceste schimbări ca pe un fenomen al modernizării şi transformării. După cel de-al doilea război mondial, au existat partide extremiste, atât în zona de dreapta, cât şi în cea de stânga a politicii, spune Stefan Seidendorf. “A trebuit să treacă o generaţie întreagă, până cînd aceste sisteme partinice să se modernizeze şi până cînd tentaţiile extremiste să poată fi depăşite.” Ceva asemănător poate fi sesizat, cu tot cu diferenţele de rigoare, şi în Europa de Est.

Florian Hartleb nu e de acord cu faptul că aceste tranformări reprezintă justificarea, pentru apariţia populiştilor de dreapta, la douăzeci de ani de la schimbarea sistemului. Nu există nici un dubiu, spune acesta, că democraţiile din Europa Centrala, cum ar fi Cehia, Slovacia şi deja de mult Ungaria, nu se mai deosebesc calitativ de cele din vestul continentului. Dar tocmai Ungaria are în prezent nu numai un premier conservator euro- sceptic ci, printre cele mai puternice partide - pe lângă partidul Fidesz al lui Orban şi social-democraţi - se află şi formaţiunea de extremă dreaptă Jobbik.

Şi în Slovacia şi Cehia, populiştii de dreapta au câştigat tot mai mult teren în ultimii douăzeci de ani. În Polonia, populismul de dreapta apare deseori sub forma unor declaraţii ultra - catoliciste sau antisemite. “Aceste ţări sunt foarte diferite şi fiecare are tradiţia ei proprie. De aceea, ar fi greşit să le catalogăm pur şi simplu ca ‘State fost-comuniste', spune Florian Hartleb, de la CES, din Bruxelles.”

Provocări pentru Europa

Totuşi, Stefan Seidendorf admite că starea de criză, în care se află economia, a avut unele efecte negative asupra expansiunii populismului de dreapta. Aşa- numiţii “perdanţi ai modernizării”au nutrit simpatie faţă de aceste partide. Mai există un factor care atrage electoratul către populişti, consideră Seidendorf: “Europa trebuie să facă faţă unei emigrări sporite, neavând însă o politică migraţionistă unanimă. În condiţiile în care partidele cu tradiţie nu vin cu soluţii, acestea sunt căutate la mişcările extremiste”. Acesta pare să fie şi numitorul comun al ţărilor europene cu partide puternice de dreapta.

Florian Hartleb crede că Uniunea Europeană, partidele politice şi instituţiile, au o obligaţie: “Politica nu mai poate fi o chestiune pur administrativă”, spune el. “E nevoie de viziuni.” Nu ar trebui oare UE să dea răspunsul la întrebarea ‘Ce se va întâmpla cu Europa în următorii douăzeci de ani'? “Astfel de viziuni întăresc optimismul şi pot alunga temerile”, conchide Hartleb.