1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Partidul laburist britanic al premierului Gordon Brown sancţionat dur de electorat

Catrinel Preda25 iulie 2008

Laburiştii au pierdut un fief reputat la alegerile legislative parţiale din Scoţia în favoarea naţionaliştilor.

https://p.dw.com/p/Ejnb
Premierul Marii Britanii Gordon Brown din ce în ce mai contestatImagine: AP

În 2005 candidatul partidului de guvernământ a câştigat alegerile din Glasgow cu un avans de 13.000 de voturi. Astăzi la întâlnirea cu membrii de frunte ai partidului laburist şi ai sindicatelor, Brown a fost confruntat cu critici dure. “A fost un scrutin de protest masiv dar nu pot spune dacă el va avea ca efect, înlăturarea lui Brown din fruntea guvernului”, a declarat profesorul de politologie Wyn Grant de la Universitatea Warwick.

Sindicatele care finanţează în mare parte pe laburişti vor spori presiunile asupra lui Brown. Sindicaliştii îl acuză pe şeful executivului de la Londra la guvernare de un an şi o lună că i-a uitat pe cei săraci. Circumscripţia din estul oraşului Glasgow, câştigată acum de naţionalişti este populată de oameni foarte săraci.

Laburiştii şi Brown sunt dezavantajaţi de criza de credite care influenţează creşterea economică aflată în recul drastic în Marea Britanie. Guvernul este confruntat şi cu creşterea preţului la alimente şi energie care-i afectează pe cei cu venituri mici. Electoratul şi-a exprimat frustrarea faţă de dificultăţile economiei mondiale. Rezultatul îi fragilizează poziţia lui Gordon Brown, care deţine în prezent recordul de nepopularitate.

La începutul lui mai partidul laburist a înregistrat la alegerile locale cea mai mare înfrângere de 40 de ani încoace. Potrivit unui sondaj recent laburiştii se află în prezent cu 20 la sută de puncte în urma conservatorilor. Următoarle alegeri pentru Camera Comunelor vor avea loc cel târziu în mai 2010.