Patima urdei şi cârnatului, după guvernul Boc

O măsură care a produs fiori de spaimă printre multele băbuţe care îşi vând ouăle la găleată în piaţa Obor sau alte târguri mari din ţară. Federaţiile de agricultori au sărit de trei coţi în sus acuzând guvernul Boc de asasinarea micului producător. Dar nu este vorba de niciun asasinat, ci doar de o patimă împovărătoare.

Ah, ce de mezelicuri!

În vecinătatea pieţii de flori bucureştene George Coşbuc se ţine de câţiva ani, în fiecare sâmbătă şi duminică, Târgul Ţăranului. Iniţiat ca un soi de expoziţie de produse tradiţionale româneşti, târgul s-a transformat cu trecerea timpului într-o adevărată piaţă, mică ce-i drept, dar imbatabilă în arome şi delicatesuri.

Brânză cu chimen sau cu ceapă, suc de mere de la Mălâncrav, cârnaţi picanţi de oaie de la Gheorgheni, pecie şi pastrame, urdă cu mărar şi roţi mari de şvaiţer din Vatra Dornei, toate stau aliniate pe vreo 15 mese în faţa cărora se înghesuie, graşi sau firavi, pofticioşii Bucureştilor.

E un loc în care marfa întrece de departe în gust şi făloşenie orice altă piaţă bucureşteană. Producătorii de aici sunt deja imunizaţi în faţa aşa-ziselor ameninţări mortale ale guvernului Boc. Dumitru din Sibiu are o brânză de burduf divină şi o afacere de familie:

"Ne-am făcut întreprindere familială. Lucrăm în familie. Producem de la noi şi după aia tot noi le vindem, dar impozitate, asta este. Era mai bine înainte: ce produci să poţi să vinzi. Aşa, ce produci tot tu vinzi, dar impozitat. Altă cale nu avem."

Ochii văd, guvernul cere

Dumitru nu e singurul care are deja clienţi fideli. Fie un domn distins cu accent străin: „Vin aproape în fiecare săptămână pentru că găsesc produse care sunt foarte bune la gust şi atunci merită”, fie o bătrână doamnă cu bani de pensionară „Nu mi se pare scump, la posibilităţile mele. E vorba de calitate şi calitatea merită mai mult”.

Cei care vând în această piaţă au înţeles necesitatea înregistrării legale a unei mici afaceri, dar nu şi impozitarea împovărătoare a produselor lor.

Este o diferenţă subliniată săptămâna trecută de Comisarul European pentru Agricultură, românul Dacian Cioloş, care a declarat pentru Radio România Actualităţi că i-ar scuti de taxe pe micii producători tradiţionali o anumită perioadă. Dar autorităţile de la Bucureşti nu par a agrea deocamdată o astfel de soluţie.

Jupânul jupuitor

Clientelă pentru astfel de minunăţii există cu siguranţă, iar Târgul Ţăranului este un experiment reuşit. Pe micile ecrane se macină vorbe mai multe decât carne pentru cârnaţii de Pleşcoi, vorbe despre potenţialul succes al mâncărurilor tradiţionale româneşti în ţările europene.

Dar domnul Ciocan, mustăcios şi proprietar de magazin de delicatesuri româneşti în Bucureşti, ştie cât de departe sunt cârnaţii de Europa:

„Dacă vorbim de mezeluri ecologice în România, nu există. Pe partea de brânzeturi există, sunt produse în România, dar sub alt nume, sub alt brand şi aşa ajung afară. Produsele româneşti cu adevărat bune se fac în cantităţi aşa de mici, încât nici nu contează pe piaţă. Nici măcar pe piaţa bucureşteană, darmite pe piaţa europeană. Trebuie încurajaţi, trebuie sprijiniţi şi trebuie găsiţi adevăraţii producători”.

Ne întoarcem la sibianul Dumitru, adevărat producător de pecie şi brânzuri la burduf. Ce spune dânsul despre sprijinul din partea statului român? „Ne sprijină cu ceva. Cu nişte subvenţii la animale, la pământ, dar ne ia înapoi. Ne ia dublu”. Şi domnul Dumitru râde amar, ca omul care nu ştie să macine vorbe, ci doar carne pentru babicurile lui minunate.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Ovidiu Suciu