Paul Celan şi confidentul părăsit

Într-un articol intitulat “Cuvântul este un pod sfărâmicios” apărut în cotidianul Frankfurter Allgemeine, jurnalistul Joachim Seng comentează pe larg eşuarea comunicării şi izolarea autoimpusă a poetului Celan, cauzată de “afacerea Goll”.

Paul Celan nu este încă un poet popular în România. Însă în Germania, poetul evreu emigrat de la Cernăuţi este inclus în programa şcolară. Arta lui reprezintă stilizarea unei biografii de emigrant în căutarea identităţii. Celan este marcat de pogrom, însă trauma sa va exprima durerea universală.

Rudolf Hirsch de la celebra editură Fischer este un evreu convertit la catolicism şi are o poveste asemănătoare. Începutul corespondenţei este astfel o convorbire pe marginea ”stigmatului” şi a ”coşmarului de a fi urmărit”. Astfel, Paul Celan îi va dedica prietenului său poezia ”Tenebrae”.

Relaţia de amiciţie este curmată cu brutalitate în preajma procesului de plagiat intentat lui Paul Celan de văduva poetului Yvan Goll. Celan este acuzat că ar fi preluat de la confratele său din Cernăuţi metafora ”laptelui negru”. Acest scandal a avut loc în mai 1960. În luna octombrie a aceluiaşi an, Celan este reabilitat o dată cu obţinerea premiului Georg Büchner. Totuşi, incidentul duce la autoizolarea poetului şi începutul unui arte criptice.

Rudolf Hirsch, îngrijorat de starea prietenului său, îl sfătuieşte să ignore acuzele nefondate. Şi într-adevăr, procesul îi dă câştig de cauză lui Paul Celan. Dar acesta, devenit în urma evenimentelor din ce în ce mai circumspect, vede în camaradul său de alta dată un om cu două feţe, ba chiar, ”tartorul care a tras toate sforile”. Într-o scrisoare către Siegfried Lenz, Celan îl numeşte pe Hirsch ”un pseudo-evreu care nu urmăreşte decât să mă extermine".

Jurnalistul Joachim Seng ţine să sublinieze nedreptatea acuzei, susţinând că ”egocentrismul lui Paul Celan a culminat uneori într-o intoleranţă vis-a-vis de concepţia de viaţă a altor evrei”.

Totuşi, notează Frankfurter Allgemeine, în ciuda desconsiderării, Rudolf Hirsch a fost până la moarte cel mai mare admirator al operei lui Celan. Iar Celan, în ciuda nedreptăţii suferite şi comise la rândul său, a rămas acelaşi poet sensibil, reprezentant sincer al tuturor generaţiilor de emigranţi cu identitate fragmentară.