PDL şi rolul nefast de partid prezidenţial

Partidul Democrat Liberal decontează acum, şi va deconta şi mai mult la alegerile locale dar mai ales la cele parlamentare, fie ele anticipate sau la termen, nu doar costurile pentru populaţie ale crizei economice, ci şi felul în care se face politică în România de 22 de ani.

În baza unei Constituţii permisive şi mult prea interpretabile, cei trei preşedinţi pe care i-am avut fie şi-au subordonat puterea executivă, fie au contribuit decisiv la exercitarea acesteia. Alegerea prin vot direct dar mai ales rolul pe care l-au avut de locomotivă a partidului la putere (aici avem şi o excepţie, anume pe Emil Constantinescu) i-a legitimat în faţa populaţiei ca pe adevăraţii "conducători care iau decizii pentru ţară." Nu partidele la putere şi guvernele acestora au contat în ochii opiniei publice, ci preşedinţii. Nu de partide şi-au legat în primul rînd speranţele alegătorii, ci de preşedinţi.

Modelul preşedintelui care e în tot şi în toate nu l-a inventat Traian Băsescu, ci Ion Iliescu. La fel ca şi modelul locomotivei de partid. Diferenţa e că Ion Iliescu a ţinut România pe loc, a izolat-o de lumea civilizată nedînd nici o şansă pieţei libere, concurenţei, investiţiilor străine, pentru a-şi servi în felul acesta clientela partidului său latifundiar în devalizarea economiei, pe cînd Traian Băsescu a susţinut constant, în al doilea mandat, un program de modernizare a statului în urma căruia să ne putem alinia în rîndul ţărilor europene civilizate. O parte însemnată din acest program este însă şi în momentul de faţă în faza de proiect.

Într-o conferinţă de presă pe care preşedintele Băsescu a susţinut-o marţi, 31 ianuarie, după întoarcerea de la conferinţa informală a Consiliului European de la Bruxelles, şeful statului a făcut un rechizitoriu extrem de dur la adresa politicienilor: "Poporul acesta le-a cerut un parlament unicameral cu 300 de parlamentari. Îi vedeţi făcînd asta? Îi vedeţi încetînd să-şi mai numească clienţii pe la toate regiile? Îi vedeţi încercînd să reducă costurile unor licitaţii? Îi vedeţi făcînd o investiţie necesară oamenilor în loc să cumpere panseluţe şi lalele?"

Ţinta acestor acuze vizează desigur Guvernul Boc şi coaliţia majoritară. PDL nu mai pare a fi copilul de suflet al lui Traian Băsescu. Sau, asistăm doar la un avertisment sever al preşedintelui îndreptat împotriva partidului pe care l-a adus şi l-a susţinut la guvernare. Cea de-a doua variantă este mai plauzibilă, dacă facem inventarul ultimelor gafe pe care atît guvernul cît şi unii membri marcanţi ai partidului le-au făcut în ultima perioadă: de la amînarea cu un an a plăţii taxei de înmatriculare pentru autoturismele mai vechi de 2007 pînă la declaraţiile contradictorii privind creşterea salariilor şi a pensiilor începînd din primăvară.

PDL, ca şi partidele din opoziţie, este un partid nereformat. Noua garnitură de conducere nu pare să facă faţă atacurilor tot mai vocale ale "greilor" partidului, în frunte cu Vasile Blaga. Premierul şi preşedintele partidului Emil Boc este asaltat din toate părţile. Greva parlamentară în care USL a intrat începînd cu 1 februarie îi clatină serios scaunul de prim ministru.

Obiectivul USL de provocare a alegerilor anticipate pare în aceste condiţii mai aproape de atins. Iar faptul că PDL nu a reuşit să devină pînă acum un partid care să aibă o voce distinctă, puternică, convingătoare decît prin vocea lui Traian Băsescu ne arată că modul în care se face politică în România de 22 de ani încoace a rămas practic neschimbat: preşedintele e în tot şi în toate, cel puţin în percepţia publică, iar partidul de guvernămînt joacă rolul de partid prezidenţial. Pînă nu demult, aceasta a fost cartea cîştigătoare pentru partidele care au guvernat. Odată cu criza economică, PDL ar fi trebuit să regîndească acest joc politic. Iar acum ar fi avut de cîştigat nu doar PDL, ci şi preşedintele Băsescu.

Autor: George Arun
Redactor: Medana Weident