PDL a ales umorul involuntar

Un lucru straniu este că Teodor Paleologu a fost ales vicepreşedinte al partidului la Convenţia din mai 2011 pe temeiul unei moţiuni care nu era altceva decât programul unui candidat la primăria Bucureştilor. Dacă Emil Boc şi Vasile Blaga prezentaseră programe ample, care bifau convenţional toate capitolele unei guvernări, Teodor Paleologu se mulţumise cu un program restrâns la Bucureşti.

Un partid normal, dacă l-ar fi ales pe un asemenea om în fruntea partidului, l-ar fi propus apoi candidat în alegerile municipale. Altfel ce rost a mai avut competiţia pe moţiuni? Poate că Prigoană este mai bun decât Paleologu, poate că el reprezintă într-o mai mare măsură viziunea şi interesele partidului, dar pentru publicul larg desemnarea sa rămâne un mister, de vreme ce nu a prezentat niciodată vreun program şi nu a participat la niciun proces de selecţie internă. Unde sunt momentele în care Cătălin Avramescu, încă activ în ceea ce am putea numi parapolitica de partid, pleda pentru alegerile interne? Cătălin Avramescu era o figură foarte antipatizată de opoziţie, deoarece milita indistinct pentru tot ce făcea sau spunea preşedintele, dar la o privire mai atentă s-ar fi putut observa că el nu convenea nici PDL-ului. Alegeri primare în partid, (le-a susţinut apoi şi Victor Ponta după primarele socialiştilor francezi), Constituţie după model american, toate acestea au părut lucruri stranii, pe care oamenii „reprezentativi” ai partidului ca Elena Udrea, Roberta Anastase sau Silviu Prigioană nu le-au luat în serios niciodată.

PDL a văzut pesemne un lucru: Sorin Oprescu a câştigat alegerile acum patru ani fără să aibă niciun program. Avea câteva propuneri şocante pe care oricine le-ar fi imaginat în 5 minute de reflecţie, în rest poseda un nesmintit farmec personal, foarte controversat desigur, dar nu mai puţin seducător. Alegerile, şi-au spus de aceea democrat-liberalii, nu se câştigă cu programe, ci cu oameni prin ei înşişi convingători. Ludovic Orban avusese cel mai bun program, dar şi Vasile Blaga prezentase un program foarte consistent şi, în plus, avea şi maşinăria partidului de partea sa şi amândoi au pierdut fără drept de apel.

Ceea ce nu s-a mai văzut este că odată ce partidele au adoptat tacit modelul Oprescu, totul a decăzut. Nimeni nu s-a mai ocupat de programe, orice elaborare intelectuală a fost neglijată, considerându-se probabil că, oricum, totul este superfluu. Să ne amintim de fapt că nici Traian Băsescu nu avusese un program solid, el câştigând tot graţie persuasiunii sale naturale şi a unor pusee de populism bine plasat („să stârpim mafia din pieţe!”). Iată cum s-a căzut din treaptă în treaptă, de la programe subţirele la improvizaţii, până la vidul intelectual de astăzi. Silviu Prigoană spune că are ca prioritate parcările, câinii vagabonzi şi securitatea cetăţeanului. Sunt pur şi simplu trei capitole extrase la întâmplare dintr-un sondaj de opinie referitor la preocupările bucureştenilor. Acesta este, deocamdată, întregul program.

Urbanismul şi cultura ca pretext

Aşadar partidul care a făcut atâta caz de urbanism şi de salvarea oraşului vechi ca argument pentru legea Udrea privind desfiinţarea sectoarelor (vezi conferinţele organizate Teodor Baconschi) a renunţat complet la orice preocupare fină, intelectuală. Când nu a mai găsit niciun avanataj imediat, partidul a aruncat la coş, fără să clipească, singurul program care are legătură cu urbanismul şi oraşul vechi: programul lui Teodor Paleologu. Iată ce spune el în moţiunea prezentată la Convenţia din mai anul trecut: “Toată lumea e de acord, de exemplu, că trebuie să susţinem cultura, dar prea puţini sunt dispuşi să se angajeze asupra unui procentaj din buget. Toată lumea spune că trebuie să protejăm monumentele istorice, dar prea puţini sunt dispuşi să aplice legea cu fermitate şi să treacă la măsuri, sancţiuni şi exproprieri. Toată lumea vrea să combată corupţia, dar prea puţin s-a făcut pentru eliminarea cauzelor şi blocarea mecanismelor sale”. PDL a validat acest program, de vreme ce l-a ales ca vicepreşedinte pe autorul ei, dar apoi a uitat. Sau poate pur şi simplu nu l-a luat niciodată în serios.

Ce-i drept şi programul lui Paleologu avea multe elemente contestabile, el promiţând practic să trasforme oraşul într-un şantier arheologic. Era cu totul exagerat, dar era cel puţin un punct de plecare într-o discuţie profitabilă. Şi în definitiv dacă nu erau de acord, delegaţii la Convenţie nu ar fi trebuit să-l aleagă ca vicepreşedinte.

Responsabilităţile pentru situaţia nefirească de acum sunt împărţite: partidul are o parte din vină deoarece a votat fără simţul răspunderii, iar Teodor Paleologu pentru că s-a complăcut în situaţia aceasta ambiguă, în care era votat mai mult pentru umorul său decât pentru său programul politic. Aşa încât urmarea logică a fost decizia recentă: PDL a optat în cele din urmă în lupta pentru Bucureşti pentru un om care nu mai are niciun program, dar al cărui umor este mai spontan, intrucât este involuntar.