1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

PDL se revoltă împotriva propriului brand

12 ianuarie 2011

Subiectul alianţei dintre partidele Opoziţiei a provocat o mare îngrijorare în cadrul PDL care se vede nevoit să-şi regândească proiectele electorale şi, nu în ultimul rând, propria identitate.

https://p.dw.com/p/QqtS
Oamenii din PDL, alături de Traian Băsescu la anunţarea exit poll-urilor la prezidenţialele din 2009Imagine: AP

PDL se vede pentru prima dată în situaţia de a spune ce reprezintă cu adevărat, deoarece pînă acum nu a avut ocazia să pună în practică un proiect politic propriu şi validat electoral.

Între 2005 şi 2007, PD a fost asimilat unei guvernări alături de PNL, iar ulterior a fost evacuat în opoziţie. În 2009 a guvernat cu PSD într-o ambianţă de ostilitate şi provizorat şi în 2010 a fost nevoit să pună în aplicare un program de austeritate, impus practic de FMI şi care ar fi fost asumat, probabil, de orice guvern aflat într-o împrejurare asemănătoare. „Reforma statului” nu este decât un pseudonim avantajos pentru acordul care a însoţit împrumutul extern. Aşadar, PDL nu a avut ocazia să se manifeste cu autenticitate sau, pur şi simplu, nu a avut nimic de spus.

Ani de zile am asistat la o operaţiune mediatică de construire a unui brand, partidul de dreapta, (conservator - liberal - creştin democrat), dar, practic vorbind, partidul a trăit de pe o zi pe alta, fără să facă nici un efort real de autodefinire.

La un moment am asistat la o controversă între cei care lucraseră la „brandul" PDL (care impropriu au fost numiţi „reformatori") şi partidul însuşi, care nu înţelegea bine ce i se reproşează. Dar aşa numiţii „reformatori" nu erau militanţi bine ancoraţi în viaţa grupării, ci, la drept vorbind, doar clienţi, angajaţi să se ocupe cu operaţiunile de marketing electoral. În loc să plătească cu bani grei firme de consultanţă americane, PDL a oferit beneficii unor persoane cu bună vizibilitate publică, dispuse să-şi pună credibilitatea în slujba partidului.

Dar în clipa în care s-a pus serios problema reformei, s-a văzut că partidul nu este încântat să cedeze poziţii reale unor simpli clienţi, fie ei şi foarte loiali. Persoanele care reprezintă cu adevărat ceva în structurile de partid, ca Ioan Olteanu, Vasile Blaga şi alţii, au spus, aluziv, dar lămurit, că cei care emit pretenţii uită că au fost deja plătiţi pentru serviciile lor.

Lucrurile sunt desigur mai complicate pentru că noii sosiţi în PDL au grade diferite de integrare şi asimilare, dar situaţiile limită sunt cele care pun cel mai bine în evidenţă natura reală a relaţiilor statornicite de-a lungul timpului.

Consecinţa este că între viaţa de organizaţie şi brandul promovat cu asiduitate a apărut o distanţă greu de acoperit. Partidul s-a revoltat, de altfel, împotriva propriului brand în câteva situaţii dramatice, căutând să recucerească un profil mai „uman”. Ioan Olteanu a fost unul dintre liderii care nu s-au lăsat intimidaţi, declarând, în cel puţin două rânduri, că reducerea pensiilor cu 15% este o greşeală. Imaginea unui partid de dreapta, antietatist, nemilos cu asistaţii sociali, i-a putut seduce pe doctrinarii singuratici, dar nu a fost deloc pe gustul vechilor militanţi democraţi.

Iar ironia este că cei care vorbesc cu mai multă asiduitate de „oamenii puternici şi liberi”, depind în totalitate de angajamentele lor la stat. „Oamenii puternici şi liberi” reprezintă o fantasmă care în politică poate fi creatoare, dar numai dacă devine cu adevărat visul întregului partid.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident