PDL: un fel de Iugoslavie

PDL a fost nevoit să admită că precedenta Convenţie naţională nu a făcut decât să amâne deznodământul. Realegerea lui Emil Boc în 14 mai 2011 s-a produs împotriva înclinaţiilor reale ale partidului şi era de prevăzut că, mai devreme sau mai târziu, gruparea va regresa în punctul de plecare.

La fel ca anul trecut, Vasile Blaga este candidatul preferat de vechiul PD şi detestat, în secret, de noii veniţi. Cu un an în urmă, unii au spus-o direct: scindarea partidului ar fi pentru toţi soluţia cea mai bună. Cele două aripi nu se simt bine împreună, nu comunică cu adevărat, nu se preţuiesc sincer şi sunt gata să se submineze reciproc. Pot fi date multe exemple, dar ele ar fi pentru toţi stânjenitoare. Cu toate acestea, mediul politic ostil şi izolarea PDL pe scena politică, fac ideea scindării puţin plauzibilă. Instinctul de supravieţuire îi va împiedica pe militanţii PDL să spună ce gândesc şi vom asista, probabil, la o nouă formă de compromis.

Dar dacă oamenii vor rămâne împreună, atunci se va păstra şi starea de confuzie doctrinară. De exemplu, Teodor Paleologu susţine că este un om de dreapta ”născut, iar nu făcut” şi că este, prin urmare, mai în drept decât alţii să reprezinte dreapta politică. Pentru mulţi dintre vechii militanţi ”dreapta” şi ”stânga” sunt însă, pe mai departe, noţiuni abstracte şi nerelevante. A fi ”de dreapta” a fost pentru ei o retorică de circumstanţă, una fără conţinuturi precise şi de aceea insistenţa lui Teodor Paleologu pe caracterul substanţial al încadrărilor li se pare greu de înţeles. Partidul riscă, aşadar, să rămână în starea de indistincţie în care se află şi astăzi.

Dar nici măcar noii veniţi, care rostesc cuvântul ”fesenist” cu intenţii peiorative, nu reuşesc să exprime o minimă coerenţă. Monica Macovei, Teodor Baconschi, Cristian Preda şi alţi câţiva nu pot colabora cu sinceritate. PDL se dovedeşte, de fapt, un fel de Iugoslavie care a stat unită doar graţie autorităţii unui lider puternic. Şi se pare că, în ciuda evidenţelor, ”federaţia” forţelor de dreapta continuă să fie o idee fascinantă, căci în loc să se petreacă clarificările de rigoare, se imaginează noi federări tot mai ample şi mai greu de guvernat.

Prin urmare, aşa cum anul trecut exista o circumsanţă care l-a reconfirmat pe şeful guvernului în fruntea partidului, anul acesta există o urgenţă care va recomanda unitatea grupării şi va împiedica, probabil, clarificările. De fapt PDL are de ales între a se perfecţiona ca aparat electoral şi a deveni un partid în sensul clasic al termenului. Iminenţa alegerilor ar putea să dea prioritate primei variante.