1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pe Lampedusa s-a umplut paharul

26 septembrie 2011

Pe Lampedusa au sosit anul acesta peste 55.000 de refugiaţi. De curând, câteva sute de imigranţi au provocat noi tensiuni. Oaspeţii, tot mai nedoriţi pe Lampedusa, sunt nemulţumiţi, iar localnicii - la capătul răbdării.

https://p.dw.com/p/12fSF
Imagine: picture-alliance/dpa

"Situaţia este tragică. Ne-am săturat ca guvernul de la Roma să ne tot folosească. Locuitorii insulei au fost ospitalieri cu cei 55.000 de refugiaţi care au sosit şi au spus că au nevoie de ajutor. În ziua de azi avem aici o mie cinci sute de infractori!", a spus primarul Bernardino de Rubeis.

Un grup de imigranţi din Tunisia a provocat mai multe incendii şi a devastat centrul pentru refugiaţi. Câteva zile mai târziu, situaţia a scăpat din nou de sub control, când trei butelii cu gaz, aruncate în apropierea unei benzinării din portul vechi, au explodat. Televiziunea italiană a arătat imagini în care poliţiştii, care au intervenit în forţă, îi loveau cu bastoane pe autorii faptei. De asemenea, locuitorii insulei au încercat să-şi facă dreptate, lovindu-i pe tunisieni cu pietre.

"Au incendiat centrul şi au pus în pericol viaţa cetăţenilor noştri, aşa încât a fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine. Îi cerem ministrului (n.r. de interne) Maroni să ne elibereze insula de refugiaţi. Nu vom mai accepta niciun imigrant aici. Lampedusa a oferit destul, dar acum nu mai este dispusă", a adăugat primarul de Rubeis.

Italien Lampedusa Flüchtlinge Libyen Tunesien
Imagine: picture alliance / dpa

Cetăţenii de pe insulă sunt furioşi şi sătui de oaspeţi sosiţi pe nepusă masă. La rândul lor, refugiaţii sunt disperaţi fiindcă au investit mulţi bani şi mai ales curaj în călătoria lor spre Europa. Guvernul Berlusconi rămâne ferm pe poziţie şi insistă să-i expulzeze pe tunisieni fără a le examina cererile de azil.

"Am purtat convorbiri cu omologul meu tunisian şi există o înţelegere clară cu autorităţile din această ţară ca fiecare cetăţean care nu deţine drept de şedere pe teritoriul Italiei să fie trimis înapoi acasă", a afirmat ministrul italian al apărării, Ignazio la Russa.

Prin urmare, numeroşi imigranţi ilegali din Tunisia îşi aşteaptă expluzarea în tabere închise.

"Acolo oamenii nu înţeleg de ce li se întâmplă asta. O persoană închisă pentru a fi trimisă înapoi în ţara sa de origine nu acceptă uşor situaţia. Astfel se nasc atât frustrarea cât şi pericolul ca cei afectaţi să recurgă la gesturi disperate, cum ar fi suicidul. În orice caz, aceşti oameni nu sunt într-o formă psihică bună. Iar şederea în tabere nu-i ajută deloc", susţine Bernardino Guarino, de la serviciul pentru refugiaţi al Ordinului Iezuiţilor.

Autori: Tilmann Kleinjung, Claudia Ştefan
Redactor: Ovidiu Suciu