1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Peace!

9 octombrie 2009

Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat anul acesta preşedintelui american Barack Obama. Comitetul Nobel a dat publicităţii numele câştigătorului vineri.

https://p.dw.com/p/K2sd
Nobel pentru PaceImagine: AP

Preşedintele Obama primeşte această distincţie pentru "eforturile sale extraordinare în vederea consolidării diplomaţiei şi cooperării internaţionale", a declarat şeful comitetului Nobel Thorbjoern Jagland.

În plus, şeful statului american a fost lăudat pentru viziunea sa asupra unei lumi fără arme nucleare şi pentru faptul că a creat "un nou climat de politică internaţională".

"Rareori în istorie a reuşit o persoană să captiveze atenţia întregii lumi şi să insufle oamenilor speranţa unui viitor mai bun", se mai arată în motivaţia deciziei Comitetului Nobel. În plus, Comitetul a încercat de-a lungul istoriei să stimuleze şi procese de pace neîncheiate. Aceste strădanii sunt demonstrate de acordarea Nobelului pentru pace fostului cancelar german Willy Brandt şi fostului lider sovietic Mihail Gorbaciov.

Obama, în vârstă de 48 de ani, este primul preşedinte de culoare al SUA. Este de asemenea prima dată când un preşedinte american în exerciţiu câştigă Nobelul pentru Pace.

Barack Obama gewinnt den Friedensnobelpreis
O nouă realizare pentru Barack ObamaImagine: AP

Printre primele măsuri pe care le-a luat după instalarea în funcţia de şef la Casa Abă, democratul a anunţat închiderea lagărului de detenţie de la Guantanamo (operaţiune amânată, însă), iar la Adunarea Generală a ONU a propus un proiect de dezarmare mondială. Anul trecut, Premiul Nobel pentru Pace a fost acordat fostului preşedinte finlandez Marti Ahtisaari, pentru medierea sa în diferite conflicte internaţionale.

Premiul Nobel pentru Pace este însoţit de o recompensă materială de aproximativ un milion de euro şi decernat din 1901 în fiecare an la data de 10 decembrie, ziua în care a încetat din viaţă Alfred Nobel. Spre deosebire de celelalte distincţii care sunt acordate la Stockholm, premiul pentru Pace este singurul decernat la Oslo.

Pe lista nominalizaţilor la cel mai important premiu Nobel se aflau printre alţii solistul trupei U2, Bono, fostul cancelar german Helmut Kohl, Mordechai Vanunu ("spionul nuclear" israelian care s-a aflat în detenţie timp de 18 ani). Surpriza nominalizărilor de anul acesta a fost premierul italian Silvio Berlusconi. Per total, lista candidaţilor pentru 2009 a fost cea mai lungă din istorie şi a cuprins 205 nume.

Premiul Nobel pentru Pace a fost iniţiat de inventatorul dinamitei, Alfred Nobel. În testamentul său, Nobel a însărcinat Storting (Parlamentul norvegian) să premieze în fiecare an până la trei persoane pentru "cel mai bun sau cel mai mare efort în vederea consolidării relaţiilor dintre diferite state, pentru demilitarizarea lumii şi pentru organizarea de conferinţe pentru pace".

Din 1960, Nobelul pentru Pace este acordat şi pentru implicarea în îmbunătăţirea situaţiei drepturilor omului, iar din 2004 şi pentru protecţia mediului.

Autor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
Redactor: Cristian Ştefănescu

Lista câştigătorilor americani ai premiului Nobel pentru Pace:
In pagina urmatoare

Lista câştigătorilor americani ai premiului Nobel pentru Pace:

2009: Barack Obama
2007: Al Gore, împreună cu Intergovernmental Panel on Climate Change
2002: Jimmy Carter
1997: Jody Williams, împreună cu International Campaign to Ban Landmines
1986: Elie Wiesel
1973: Henry A. Kissinger, împreună cu Le Duc Tho (Democratic Republic of Vietnam)
1970: Norman E. Borlaug
1964: Martin Luther King
1962: Linus Carl Pauling
1953: George Catlett Marshall
1950: Ralph Bunche
1946: John Raleigh Mott and Emily Greene Balch
1945: Cordell Hull
1931: Jane Addams and Nicholas Murray Butler
1929: Frank Billings Kellogg
1925: Charles Gates Dawes, impreuna cu Austen Chamberlain (Marea Britanie)
1919: Thomas Woodrow Wilson
1912: Elihu Root
1906: Theodore Roosevelt

Lista câştigătorilor premiului Nobel pentru Pace din ultimii 10 ani
In pagina urmatoare

Lista câştigătorilor premiului Nobel pentru Pace din ultimii 10 ani

2009 - Preşedintele american Barack Obama
2008 - Fostul preşedinte finlandez Marti Ahtisaari
2007 - Fostul vicepreşedinte american Al Gore
2006 - Muhammad Yunus şi Grameen Bank Bangladesh
2005 - Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi preşedintele ei Mohamed ElBaradei
2004 - Ecologistul nigerian Wangari Maathai
2003 - Avocatul iranian Shirin Ebadi
2002 - Fostul preşedinte american Jimmy Carter
2001 - ONU şi secretarul general Kofi Annan
2000 - Preşedintele sudcoreean Kim Dae-jung