Pedepse mari, pedepse mici

„Doar România, Polonia, Franţa, Belgia, Spania şi Austria au adoptat, ca şi Germania, legi împotriva revizionismului istoric. Legi care prevăd pedepsirea rescrierii istoriei, respectiv sancţionarea penală a negării exterminării a milioane de evrei europeni de către Reichul german şi ciracii acestuia”, relevă ziarul german Rheinpfalz.

Exprimîndu-şi satisfacţia pentru pedeapsa maximă, de 5 ani închisoare aplicată germanului Ernst Zuendel, (pe care Canada l-a extrădat, considerîndu-l un pericol pentru securitatea naţională canadiană), ziarul din Ludwigshafen elogiază şi guvernul german. Cotidianul consideră cît se poate de utilă „iniţiativa conducerii germane a Comunităţii de a cere adoptarea aceleiaşi legi antinegaţioniste în toate statele Uniunii Europene”.

Sueddeutsche Zeitung din Muenchen relevă că „Zuendel, un antisemit fanatic, nu este defel un martir al libertăţii de opinie”; că, dimpotrivă, „depăşeşte chiar şi statutul unui propagandist global al nazismului devreme ce e unul dintre cei care pregătesc terenul unor viitoare violenţe. El trebuia pedepsit oricum pentru instigare, chiar dacă negarea Holocaustului n-ar constitui în Germania, din raţiuni istorice, un delict penal. Condamnarea lui”, mai scrie ziarul, „e necesară nu doar în memoria victimelor (sistematicei asasinări a evreilor), ci şi în apărarea unor noi victime potenţiale”.

Frankfurter Rubndschau se arată revoltat de avocaţii neonazişti şi de spectatorii constituind publicul de aceiaşi orientare brună din sala tribunalului care l-a condamnat pe Zuendel.

In răstimp alte gazete, precum Badische Zeitung se întreabă dacă pedeapsa maximă, de 5 ani închisoare, n-a fost oare excesivă, sau dacă libertatea de opinie n-ar trebui să acopere şi negaţionismul Holocaustului.

Allgemeine Zeitung sintetizează subiectul subliniind că „verdictul pronunţat lansează un semnal important reliefînd că instigatorii la ură, agitatorii şi incendiatorii politici nu au drepul la clemenţă nici măcar dacă au depăşit vîrsta de 70 de ani; că n-au dreptul la îngăduinţă nici dacă par să nu mai fie periculoşi”.

Observatorii mai abordează azi pe larg ceea numesc „procesul secolului”, în speţă audierile judiciare intentate celor suspectaţi a fi comis atentatele islamiste de la Madrid. Westfalenpost relevă că atacurile teroriste din martie 2004, (soldate cu moartea a aproape 200 de oameni) „n-au reprezentat o traumă doar pentru spanioli”. Pentru Europa e vorba deci de un proces de o semnificaţie capitală. Ziarul se întreabă dacă poate exista oare o pedeapsă adecvată pentru făptaşi, care au provocat atîtea suferinţe atît de îngrozitoare, şi subliniază că „bizareria şi severitatea celor 40.000 de ani de închisoare solicitaţi de procurori evidenţiază cît de neajutorată e justiţia în tentativa ei de a da o replică potrivită terorismului global”.

Nu puţini observatori deplîng absenţa unei justiţii europene şi a unor eforturi antiteroriste comune şi suficient de ample ale poliţiilor statelor europene în lupta contra terorismului.

„Pe lîngă caracterul monstruos şi ca atare răscolitor al faptei”, de care sunt învinuiţi cei 29 de inculpaţi musulmani din Spania, ziarul berlinez Die Welt reliefează şi alte 2 aspecte. „Crima”, scrie ziarul, „n-a fost comisă (direct) de al Quaida, ci de un grup autonom, inspirat de reţeaua teroristă islamică. Iar faptul că procesul e televizat e bine, pentru că le reaminteşte sociatăţilor deschise ceea ce ele ar vrea să dea uitării. Şi-anume că războiul împotriva terorismului nu se petrece undeva departe”, ci aici, între noi.