1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Pedofili în sutană

Hajo Görtz / Alina Kühnel18 iulie 2008

În timpul vizitei în Statele Unite din aprilie, Papa Benedikt al XVI-lea s-a întâlnit cu victime ale agresiunilor sexuale şi a cerut iertare în numele bisericii. Va repeta Papa gestul şi în vizita din Australia?

https://p.dw.com/p/EenO
Imagine: BilderBox

La sosirea în Australia, Papa Benedikt al XVI-lea a fost întâmpinat şi de tineri protestatari, nemulţumiţi de modul în care au fost pedepsiţi clerici care au agresat sexual copii şi adolescenţi. Adevărat: Vaticanul nu reuşeşte să rezolve criza din sânul bisericii catolice, nici intern şi nici în faţa opiniei publice.

În urmă cu o jumătate de secol, Sfântul Scaun emitea o enciclică, prin care preoţii cu "tendinţe homosexuale şi pedofile" nu aveau ce căuta în sânul bisericii. Circulara nu a fost respectată, după cum dovedesc scandalurile ulterioare.

Episcop cu trecut necurat

Când în 1986, Papa Ioan Paul al II-lea îl numea pe benedictinul Hans Hermann Gröer Arhiepiscop al Vienei, Vaticanul avea deja informaţii despre trecutul nu prea curat al acestuia. Şi totuşi, doi ani mai târziu, el devenea cardinal. În 1995 însă, opinia publică afla cu stupoare că Gröer agresase sexual mai mulţi copii. Vaticanul a încercat să ascundă păcatul. Dar, în faţa presiunii pubice, cardinalul pedofil a fost retras din funcţie şi trimis spre a se căi la o mănăstire.

Cazul cardinalului vienez este doar vârful unui eisberg cu dimensiuni nebănuite. Minciuni şi tăceri impuse sau răscumpărate cu bani grei. Metode pe care le-au aplicat la începutul mileniului trei şi episcopi americani. Când numărul victimelor nu a mai putut fi controlat, au intrat în joc banii: peste 700 de milioane de dolari a plătit biserica romano-catolică din Statele Unite victimelor agresiunilor sexuale cu făptaşi în sutană. Un joc scump care a falimentat mai multe episcopii.

Reacţiile de revoltă ale credincioşilor din lumea întreagă i-au îndemnat pe liderii spirituali germani reuniţi la conferinţa din 2002, să aprobe un pachet de măsuri aplicabil în scandaluri cu tentă sexuală din cadrul bisericii. Decizia era motivată atunci de Cardinalul Karl Lehmann:

Karl Lehmann
Cardinalul Karl LehmannImagine: AP

"Victimele agresiunilor sexuale sunt grav afectate. Suferinţele lor şi ale rudelor sunt imense. În mod sigur, biserica trebuie să se implice mai mult decât până acum în sprijinirea lor".

În Germania, numărul agresorilor în sutană nu este mai mare de 5-6 pe an. Totuşi, problema nu trebuie minimalizată.

"Fiecare caz este deja prea mult. Nici nu vreau să folosesc termenul de , este un scandal strigător la cer şi nu doar un caz pe lângă multe altele. Există voci care calculează matematic: dacă în Statele Unite au loc anual atâtea agresiuni, numărul trebuie să fie proproţional aplicabil şi în Germania. O greşeală gravă", atenţionează Cardinalul german Lehmann.

Scandalul nu este provocat de descoperirea în presă a actelor de pedofilie ci de acoperirea agresorilor sexuali în surtană de către biserică.

Şi în Australia, Anthony Fisher a cerut protestatarilor să nu atingă vechile răni ci mai degrabă să se bucure de Ziua Internaţională a Tineretului. Tăcerea nu este însă o soluţie.