1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Peisaje înfloritoare şi uri fratricide

Petre M. Iancu4 octombrie 2012

Integrarea Germaniei şi a Europei precum şi conflictul turco-sirian domină tematic presa apuseană.

https://p.dw.com/p/16JpV
Conflictul turco-sirian dezbătut în parlamentul de la Ankara
Conflictul turco-sirian dezbătut în parlamentul de la AnkaraImagine: Adem Altan/AFP/GettyImages

Corespondentul din Bucureşti al cotidianului Neue Zuercher Zeitung semnalează încercările de coagulare ale opoziţiei de dreapta din România. Ziarul elveţian menţionează între altele şi decalajul mare care desparte încă în sondaje ARD, având în centrul alianţei PDL şi câteva mici formaţiuni între care şi cea a lui Mihai Răzvan Ungureanu, de tabăra guvernamentală USL-istă.

Presa online din Germania se ocupă joi, in extenso, de victoria clară a lui Mitt Romney în duelul prezidenţiabililor americani. Spaţii largi se consacră şi operaţiunilor militare derulate de forţele turceşti în Siria după un atac cu mortiere sirian care a făcut 5 victime omeneşti în rândul populaţiei civile din Turcia, între care 4 copii.

În domeniul politicii interne germane, varii editorialişti se ocupă de progresul reunificării est-vest şi de criticile recoltate de Peer Steinbrück din pricina onorariilor substanţiale încasate de proaspătul candidat social-democrat la funcţia de cancelar pentru discursurile sale.

Cele două state germane postbelice nu s-ar fi putut reunifica paşnic dacă n-ar fi existat procesul integrării europene, e de părere Rheinpfalz din Ludwigshafen. Potrivit ziarului, „Europa e bine să reprezinte mai mult decât un simplu fond de salvare sau un pact fiscal”.

Or, „la 22 de ani de la marea minune”, aceea a reunificării celor două state germane postbelice, politicienii stăruie să avertizeze împotriva unei „recăderi în vechea ură fratricidă” şi în naţionalismul de odinioară, constată ziarul berlinez Die Welt. Ziar, care le recomandă mai mult realism demnitarilor alarmaţi. Fiindcă în prezent „nu există nici un fel de forţe demne de luat în serios, care să dorească revenirea (în Europa) la state naţionale complet izolate unele de altele”.

Pe de altă parte, persistă unele diferenţe de nivel de trai în detrimentul răsăritenilor chiar şi în interiorul Germaniei. Main-Post din Würzburg nu crede că diferenţele de sorginte economică şi socială dintre estgermani şi vestgermani vor putea fi nivelate rapid.

Osnabrücker Zeitung trimite la masivele şi prea puţin prevăzutele probleme economice şi politice ale Europei. Ziarul german găseşte în context potrivit să amendeze contribuţia lui Helmut Kohl la reunificarea celor două state germane din perspectiva iluziei „peisajelor estgermane înflorite”, respectiv a „rapidei înfloriri” a fostei RDG pe care a vehiculat-o acum peste două decenii fostul cancelar.

Într-o situaţie mult mai vrednică de plâns, dacă nu de veritabilă ură fratricidă se găsesc azi două ţări musulmane vecine, dezbinate de primăvara arabă şi de masacrul cotidian care mutilează de un an şi jumătate localităţile siriene.

Întreaga presă apuseană încearcă să desluşească realităţile crunte pe care le-ar putea conţine viitorul în urma represaliilor aeriene declanşate de Ankara după un sângeros atac sirian cu mortiere. Atacul sirian asupra unui orăşel turcesc de graniţă se soldase cu moartea unor copii şi a mamei lor şi riscă, potrivit ziarului german Tagesspiegel, „să extindă în mod periculos războiul civil din Siria”.

Şi Spiegel online relatează despre continuarea bombardamentelor turceşti, despre reacţiile la această ripostă a liderilor germani, care au condamnat clar Siria şi s-au plasat de partea aliatului lor din NATO, ca şi despre speranţa calmării tensiunilor, oficialii berlinezi cerând ambelor părţi să dea dovadă de reţinere.