Pensionarul părăsit şi pasiunea electorală
15 mai 2009
Pasiuni născute pe micul ecran
Probabil cea mai mare consumatoare de televiziune din România, generaţia vârstei a treia rezonează mult mai intens cu evoluţia politică din
Compasiune da, apreciere ba!
Un recent Eurobarometru dezvăluie o parte din felul în care românii îşi privesc şi tratează bătrânii. Compasiune? Ea este prezentă la peste jumătate dintre românii chestionaţi, care sunt de acord că pensia bătrânilor ar trebui mărită. Apreciere şi încredere în experienţa seniorilor? Prea puţină, întrucât numărul românilor care cred că angajaţii juniori sunt mai utili decât seniorii este mult peste media europeană. Respect? O generalizare ar fi greşită, dar rămâne faptul că 41% dintre români nu neagă cu vehemenţă afirmaţia „bătrânii sunt o povară pentru societate”. Se întrevede astfel o tendinţă a societăţii româneşti de a-şi infantiliza bătrânii. O tendinţă care transpare de altfel chiar şi la nivelul autorităţilor publice. Titulatura serviciilor care se ocupă de vârstnici denotă un evident complex de superioritate: „Serviciile Sociale Comunitare" sau, în anumite zone, chiar „Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului" sunt departamentele autorizate să iniţieze activităţi specifice vârstei a treia.
Singurul prieten
Cei mai mulţi români sunt categoric de acord că guvernul trebuie să aloce mai multe fonduri tinerilor decât bătrânilor. Opinie care se oglindeşte fidel prin aria restrânsă de socializare pe care seniorii o au la dispoziţie în cadrul lor generaţional. Cluburile pentru pensionari sunt frecventate în general de cei care au şansa să locuiască în apropiere, întrucât distanţa şi aglomeraţia din mijloacele de transport în comun reprezintă o piedică importantă. Deşi condiţiile din azilurile de bătrâni s-au îmbunătăţit, acestea poartă încă anatema trecutului, fiind destinaţia exclusivă a cazurilor limită. Pentru casele de bătrâni aflate în administraţie privată, preţurile pot fi prohibitive: între 1500 şi 3000 de lei pe lună, fără a include costurile medicamentelor. De altfel, spre deosebire de vecinii occidentali, conservatorismul societăţii româneşti echivalează casa de bătrâni cu gestul abandonului.
Absenţa unei scene sociale dedicate vârstnicilor declanşează fenomene inedite, descrise de altfel în mass-media: bătrâni care călătoresc ore în şir în autobuzele dotate cu televizoare sau seniori lipiţi pe canapelele unor mall-uri. Tradiţionalele vacanţe prelungite specifice pensionarilor occidentali sunt înlocuite la noi cu reprize de baby-sitting a nepoţilor. O autentică atrofiere socială îi transformă pe bătrâni fie în palavragii inoportuni fie în mizantropi urâcioşi. Două extreme comportamentale între care se întinde numărul uriaş al consumatorilor de talk-show. Astfel că, televizorul rămâne singura priză socială rămasă la îndemâna seniorilor României.
Autor: Vlad Mixich
Redactor: Medana Weident