Pentru o cultură a prevenţiei

Si totuşi, dincolo de situaţia de moment, se conturează în termeni aproape absoluţi necesitatea creerii unui sistem de prevenţie, de prealertă a catastrofelor de acest fel...

Copleşitorul val de solidaritate umană, generozitatea ajutoarelor internaţionale pun la grea încercare capacitatea organizatorică a celor aflaţi la locul catastrofei spre a veni în sprijinul sinistraţilor. Peter Reed, Organziatorul Sef al Federaţiei Internaţionale a Crucii Roşii şi Semilunei Roşii, organizaţie care-şi are sediul la Geneva, a anticipat riscul de a emite pretenţii exagerate privitoare la o logistică perfectă a campaniei de ajutor.

Pe de altă parte, dat fiind caracterul apocaliptic al catastrofei,aducerea în discuţie în momentul de faţă a metodelor de prevenţie cu toate implicaţiile tehnice şi financiare , pare prematură dacă nu chiar cinică .Si totuşi, chiar dimensiunea dezastrului reclamă deducerea obligatorie a unor învăţăminte între care pe primul loc se situează elaborarea unor sisteme de prealertă şi prevenire a catastrofelor.

Valurile ucigaşe, aşa numitele tsunami - produse de seisme submarine, sunt detectabile "în faşă" graţie unui sistem special, complicat , costisitor dar eficient..Dacă acest sistem ar fi existat în apele Oceanului Indian - victimele umane ale valului ucigaş generat de cutremurul din dreptul insulei Sumatra ar fi fost infinit mai puţine - a mărturisit directorul programelor ONU de prevenţie a catastrofelor Silvano Briceno. Organizaţia Naţiunilor Unite elaborează de mai mulţi ani un program special în această direcţie.

În mod paradoxal şi cu atît mai tragic, este faptul că tocmai naţiunile sărace care nu alocă fonduri creerii unui sistem de prevenţie şi prealertă sunt cele care plătesc cel mai mare tribut de vieţi omeneşti în caz de catastrofe şi care îşi văd economia şi infrastructura şi aşa slab dezvoltate, date înapoi cu decenii.

Faptul că sistemele de prealertă funcţionează deja de la finele celui de-al doilea război mondial în regiuni dezvoltate ale lumii - în zona Pacificului de pildă, faptul că populaţia din zonele periclitate este antrenată sistematic pentru a face faţă primejdiei - dă un gust şi mai amar tragediei abătute peste 11 state din regiunea afectată de valul ucigaş din 26 decembrie, val care a atins şi numeroase ţări occidentale care şi-au pierdut cetăţenii aflaţi în vacanţă în ţinuturile paradisiace transformate în doar cîteva minute într-un infern. Existenţa programului ONU nu înseamnă o învinovăţire implicită a guvernelor ţărilor din Asia de Sud Est . Foarte numeroase sunt , din păcate , ţările unde existenţa unui astfel de sistem ar fi imperativă dar care din pricina sărăciei , nu-şi pot permite această reţea vitală de informaţii şi prevenţie. Numai că - printr-un nu mai puţin tragic paradox - responsabilii şi specialiştii ONU au demonstrat că pierderile provocate de unele catastrofe, precum cea de la 26 decembrie, sunt infinit mai costisitoare decît instalarea şi funcţionarea unui sistem de prealertă.

La jumătatea lunii ianuarie, la Kobe, în Japonia , unde cu cîţiva ani în urmă un seism de o magnitudine neobişnuită a provocat moartea a mii de persoane şi imense distrugeri materiale, se va desfăşura o conferinţă internaţională consacrată tocmai măsurilor de prevenţie. Abia atunci se va vedea în ce măsură din tragedia petrecută la 26 decembrie trecut , vor fi trase învăţăminte pentru viitorul imediat şi pentru cel ceva mai îndepărtat. Mijoacele de instituire a unor sisteme de prealertă, există - atît din perspectivă tehnică cît şi financiară .Mai greu de spulberat va fi însă convingerea fatalistă potrivit căreia efectele dezastruoase ale catastrofelor naturale ar fi inevitabile fiindcă aceste cataclisme sunt imprevizibile...